Două persoane, în vârstă de 36 și 38 de ani, din Piatra-Neamț, au fost reținute ieri, 7 ianuarie, după descinderile de ieri ale polițiștilor însoțiți de mascați. În urma perchezițiilor la domiciliile suspecților au fost găsite și confiscate 2.250 pachete de țigări fără documente de proveniență. Cele două persoane sunt cercetate pentru contrabandă.
„Activitățile s-au desfășurat în cadrul unui dosar penal instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț. În urma descinderilor, poliţiştii au descoperit aproximativ 2.250 de pachete de țigarete, pentru care persoanele în cauză nu deţineau documente care să ateste provenienţa acestora. Ţigaretele descoperite, susceptibile a fi provenite din contrabandă, au fost ridicate de poliţişti în vederea indisponibilizării”, a declarat agentul Georgiana Moșu, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț.
Polițiștii din cadrul Biroului Ordine Publică al Poliției Municipiului Piatra-Neamț au fost sprijiniți de criminaliști și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul IPJ Neamț.
A.H.