pietricica turism

De astăzi, 4 aprilie, pacienții și personalul medical au la dispoziție 4 containere pentru dezinfecție la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț. Cele patru tuneluri de decontaminare sunt amplasate lângă patru pavilioane din curtea spitalului, la Infecțioase, la spitalul nou și spitalul vechi.

Fondurile pentru achiziția containerelor au fost alocate de Consiliul Județean Neamț, din cele 11 milioane lei alocate de la buget pentru echipamente de protecție, aparatură medicală și alte nevoi presante pentru tratarea pacienților infectați cu noul virus.

Aceste tuneluri de dezinfecție sunt cu atât mai utile, cu cât tot mai multe cadre medicale sunt infectate și tot mai mulți pacienți vor ajunge la spital, în perioada următoare. „Criza de pandemie care a cuprins întreaga lume m-a determinat să revizuiesc prioritățile la nivelul Consiliului Județean! Înainte de toate am pus sănătatea nemțenilor, fie că sunt pe baricade ca purtători de halate albe și salvatori de vieți, fie că sunt pacienți, care ajung în spitale, pentru a fi salvați! De aceea m-am bătut în ultimul timp pentru a găsi bani pentru achiziții, soluții la problemele întâmpinate și tot ceea ne trebuie ca pregătire la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț, declarat de pe 31 martie Spital COVID!”, a declarat Ionel Arsene, președintele CJ Neamț.

(C.I.)