0:00

”Nu mai rupeți flori, copii, că și ele este vii”: 1.500 de lei amendă pentru distrugerea florilor la Târgu Neamț, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiDeteriorarea spațiilor verzi și a materialului dendro-floricol existent prin rupere, tăiere, călcare sau prin alte mijloace”, constituie contraveție și se sancționează cu amendă între 400 și 1.500 de lei pentru persoanele fizice și între 1.000 și 2.500 de lei pentru persoane juridice.

La Târgu Neamț, a intrat în vigoare regulamentul pentru stabilirea și sancționarea faptelor de încălcare a normelor în domeniul gospodăririi localității, a întreținerii curățeniei, a ordinii și liniștii publice, aprobat pe 28 februarie de plenul Consiliului Local.

HCL 62/2019 cuprinde 19 pagini de interdicții și sancțiuni financiare la adresa celor care nu vor respecta regulile de bună purtare în Târgu Neamț. Acestea acoperă toate activitățile care se pot petrece pe domeniul public (și privat), de la fațadele clădirilor până la terenurile din jurul blocurilor, de la țurțuri și gheața pe trotuar până la plimbatul câinilor fără ”echipamentul necesar în vederea colectării dejecțiilor/ mizeriei produse”, de la spălarea autoturismului pe domeniul public până la scăldatul și spălatul în fântâni arteziene sau cișmele, de la aruncatul mucurilor de țigară pe jos până la circulația cu căruțe pe străzile orașului (atelajele vor fi confiscate dacă vor fi găsite umblând pe unde nu au voie). Se interzice inclusiv folosirea malurilor – ale Ozanei, probabil – drept loc de plajă, sub sancțiunea acelorași amenzi între 400 și 1.500 de lei pentru persoane fizice și între 1.000 și 2.500 de lei pentru persoane juridice. Deși e greu de crezut că o persoană juridică se va instala pe malul gârlei, să-și facă bronzul…

În fine, regulamentul de bune practici este binevenit la Târgu Neamț, în condițiile în care acoperă inclusiv aspecte reclamate de târgnemțenii de bună-credință, cum ar fi mizeria lăsată de cei care mănâncă semințe, cerșetorii care iau cu asalt trecătorii, indivizi care parchează mașinile pe unde vor, nu pe unde trebuie etc. Sunt luați în vizor până și cei care execută lucrări de interes public și prestatorii de servicii publice – energie electrică, gaze naturale, apă, canalizare, telefonie -, care sunt obligați să readucă la forma inițială terenul pe care l-au săpat și trebuie să-și îngrijească instalațiile de care răspund.

”Nu mai rupeți flori, copii, că și ele este vii”: 1.500 de lei amendă pentru distrugerea florilor la Târgu Neamț, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiConstatarea și sancționarea abaterii le vor face primarul, persoanele împuternicite de acesta, agenții și ofițerii de la Poliția Târgu Neamț, funcționarii de la Poliția Locală.

Tarifele despăgubirilor pentru pagubele produse de contravenienți au fost, de asemenea, stabilite prin regulament:

”Nu mai rupeți flori, copii, că și ele este vii”: 1.500 de lei amendă pentru distrugerea florilor la Târgu Neamț, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiToţi trebuie să ne respectăm oraşul, să ne respectăm pe noi înşine şi, mai ales, să-i respectăm pe ceilalţi”, declară primarul Daniel Harpa. ”Poliţia locală va avea în mine un partener şi un sprijin total în acţiunile de aplicare a HCL nr. 62. Nu putem merge fiecare dintre noi să strângem gunoaiele pe care le aruncă unii pe domeniul public. Aici intervine şi educaţia şi gradul de civilizaţie al fiecăruia”, a adăugat acesta.

Florin Tofan, șeful Poliției Locale Târgu Neamț, susține cu hotărâre că ”Vom aplica această HCL ca la carte!”, mai ales că, în aceeași ședință de la finalul lui februarie, s-a aprobat și regulamentul de funcționare al instituției (detalii aici).

Hotărârea care stabilește regulile de bună purtare o găsiți aici, iar regulamentul integral aici. (D.O.)

Articolul precedentBiblioteca Judeţeană îşi omagiază patronul spiritual la 147 de ani de la naștere
Articolul următorȘcoli închise? Zile libere pentru părinți, pe banii angajatorului
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.

1 COMENTARIU

  1. Buna dimineata! Daca doriti cu adevarat sa puneti in aplicare aceasta decizie,mergeti in zona pietei unde ,,stationarii” de etnie rroma lasa gramezi de coji de seminte,ambalaje de dulciuri.Chiar le-am atras atentia de cateva ori dar tot eu am fost cel injurat de ,,bodiguarzii” care au grija de ,,puradei”/

Comentariile sunt închise.