Elevii din județul Neamț, ambii de la Colegiul Național ”Roman-Vodă” din Roman, s-au întors cu fruntea sus, după ce au obţinut un punctaj foarte bun la cele două probe (scris și oral) ale Olimpiadei Naţionale „Lectura ca Abilitate de Viaţă”.
Ioana Pintilie (clasa a IX-a), coordonată de profesoara Roxana Prisacaru, a obținut Mențiune ca urmare a clasării pe locul al VI-lea, cu un total de 94 de puncte. Andrada Elena Eva (clasa a XI-a), coordonată de profesoara Anda Nacu, a obținut 82 de puncte.
„Este de apreciat evoluția celor două eleve de la ”Roman-Vodă”, cu atât mai mult cu cât au fost singurele care au reprezentat județul la această olimpiadă. Deși scorul a dovedit că acestea s-au prezentat exemplar, regulamentul a fost cel care a stabilit și premianții. De menționat ar fi că eleva Ioana Pintilie a fost la două puncte distanță de locul ce i-ar fi permis să se califice la etapa internațională”, a precizat prof. Roxana Prisacaru.
Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj a organizat, în acest an, Olimpiada Naţională „Lectura ca Abilitate de Viaţă” – liceu, la care au participat peste 100 de elevi din toate județele țării şi municipiul București, respectiv 45 de profesori însoţitori.
Concurenţilor le-au fost evaluate competenţele de lectură, constând în înţelegerea textelor ficţionale, nonficţionale şi multimodale, capacitatea de a reflecta asupra acestora, de a formula opinii, argumente şi interpretări proprii în scris, în cadrul unei prezentări sau dezbateri. (M. TEODOROF)