În jurul bisericuţei, vreme îndelungată a existat o aşezare denumită Măşcăteşti, astăzi parte integrantă a satului Căşăria, aflat la trei kilometri distanţă. Numele vechii aşezări a rămas doar bisericii de lemn – Biserica „Sf. Voievozi” Măşcăteşti. Documentele istorice pomenesc, pe aceste meleguri, de un sat numit Măşcăteşti, care, pe la sfârşitul secolului al XVII-lea, număra 15 suflete, adică 5 familii, care şi-au ridicat singure un loc în care să se roage. Satul este atestat documentar la 1662 şi a trecut, pe rând din stăpânirea lui Radu Spătariul, în stăpânirea Mănăstirii Hlincea şi apoi a lui Ştefan Boul. Treptat, casele au dispărut, locuitorii s-au împuţinat, iar alţii s-au mutat cu totul în satul vecin, să fie mai aproape de stradă şi de oraş. Bisericuţa s-a încăpăţânat însă să rămână în picioare şi să străbată veacurile de aici, de pe deal, unde trăitorii de altădată i-au aşezat temelia. În jurul datei exacte a ridicării bisericii de lemn Măşcăteşti circulă mai multe variante. Astfel, tradiţia orală spune că lăcaşul ar fi fost ridicat de Ştefan cel Mare şi că “a fost menit să-l ia apa”. O altă variantă spune că lăcaşul ar fi fost ridicat la 1832, de Bălaşa Catargiu. Potrivit unor însemnări lăsate de un slujitor al bisericii, preotul Trifan, pe un pomelnic din anul 1873, în această biserică se slujea încă din 1790. Aşadar, biserica a fost ridicată, cel mai probabil, în secolul XVIII, pe locul altei biserici de lemn. Bătrânii şi-acuma spun că biserica-i făcută de Ştefan, dar nu este aşa. Piatra funerară ce se păstrează înăuntru e mai veche cu vreo patru sute de ani decât lăcaşul. Deci, s-ar putea ca pe locul acestei biserici să fi fost alta, tot de lemn, construită de Ştefan cel Mare, care a ars. Biserica este construită din bârnă de brad şi stejar, pe temelie de piatră de râu şi blănită, atât la exterior, cât şi în interior, cu scândură de brad, pentru protecţie. Acoperişul este de draniţă. În interior se remarcă un element arhitectural de o deosebită forţă de expresie – sistemul de boltire. Pronaosul este acoperit aici, cu tavan drept, iar bolţile semicilindrice ale naosului şi altarului, racordate pe vest şi respectiv pe est, au grinzile de naştere decorate cu denticuli, sprijinite pe console cu forma denumită în popor “cap de cal”. Catapeteasma bisericii este cea originală. Icoanele de pe catapeteasmă nu au fost niciodată restaurate, însă spaţiile dintre acestea au fost vopsite cu solvenţi chimici de diferite culori, ştirbind din frumuseţea ansamblului.
Sursa: Otilia BĂLINIŞTEANU
