Mircea Răsvan Ciacâru obţine ritmurile din contraste adesea oximoronice (strălucire mată), din anamorfoze (alunecarea în fantastic este discretă), amintind de americanii William bailey manhattan still life (1980), care obţine ritmuri din forme şi străluciri (căni, cupe, boluri, mate sau cu strălucire stinsă) şi Emma jane cady – Fruit in a glass compote, 1898, (unde remarcăm decupajul perfect al formelor, sticlă, mere, struguri, pară tăiată) sau chiar Daniel spoerri, (născut la Galaţi!) cu trap picture (1972) (unde însă strălucirea vaselor, cuţitelor, farfuriilor, solniţelor, pachetelor de ţigări, e văzută de sus, într-o aglomerare simpatică, ritmurile fiind laxe).
La Mircea Ciacâru ritmurile pot fi muzicale, la care se adaugă şi o simbolistică a numerelor complexă: cinci mere cu vas metalic pe o masă cu suprafaţă bleu; trei mere cu vas tronconic trandafiri, crizanteme, flori de grădină; peşte pe vas de alamă cu trei mere realizându-se interesante răsfrângeri (anamorfoze); scoică, măr, vas metalic pe o masă; vas paralelipipedic, vas cilindric, măr, crizanteme bleu.
Emblematic mi se pare o natură statică având ritmuri obţinute prin alternarea vaselor, a formelor şi strălucirilor lor (ol, vas cilindric, crizanteme, vas de metal cu toartă, lămâie). Un vas albastru cu măceşe şi perle şi cu o lămâie aminteşte de Feliciano Carvallo (Venezuela) cu o celebră selva albastră nr. 2.
Vasul a devenit pentru Mircea Răsvan Ciacâru un adevărat mit personal. Enumerăm câteva „obiecte” din tablouri în care vasul nu mai este un simplu suport, ci devine independent, intră în competiţie cu alte obiecte, considerate mult mai „picturale”: vas bleu cu crizanteme galbene; vas paralelipipedic cu două lămâi şi floarea soarelui cu boboc; vas de sticlă cu două mere pe catifea de ocru auriu; vas cilindric cu trei mere verzi şi flori; tipsie, soclu pentru un vas aurit, urnă cu trandafiri roşii şi şirag de perle- mătănii (simfonie în roşu); lampă cu vase de sticlă, vas de apă pe fond vermillon (transparenţă); peşte pe vas metalic cu trei mere realizând anamorfoze; doi ştiuleţi, vas de pământ decorativ şi un cadou lumânare; vas albastru fructieră dacică de la bâtca doamnei pe masă roşie cu lămâie galbenă şi eşarfă academică; urnă, măr verde, vas conic întors, vas pentru infuzii, ceainic; sfeşnic, fructiera dacică cu trei mere, vas de sticlă, muşama decorativă cu posibile păsări; candelă, vas obişnuit de sticlă sugerând un sfeşnic (Potir), scaun acoperit cu atlaz, trei vase metalice aurite şi un vas mat bleu reflexe aurii.
Alături de fructe, flori şi vase impresionează la Ciacâru minuţia „punerii în pagină”. Faldurile feţelor de masă, alte suprafeţe sunt atât de reale, de exacte, de atent urmărite în logica lor dinamică, încât ai crede că pictorul este un muralist sau un iconar preocupat de cutele şi faldurile veşmintelor sfinţilor, amintindu-ni-l pe Raphaelle peale cu al său after the bath (1822), acolo impresionând jocurile de alb, ca şi la Jean- Baptiste Chardin, nume deja amintit.
Pictorul realizează acum mai rar peisaje, unele în maniera lui Eliot porter (Redbud tree in bottom land, red river gorge, kentucky) (1968), – aceeaşi deschidere spre luminiş, rediu, crâng, cu precizarea că lucrarea pictorului român e mai dramatică tocmai din cauza verticalităţii copacilor (Crâng).
Mircea Răsvan Ciacâru excelează în portrete. Trecerea de la peisaj la portret e posibilă prin ambiguizarea lumiilor, aşa cum procedează argentinianul Raquel forner cu icar, sau turnul babel, dar şi un Dali. Numai că în timp ce Fornel pleacă şi se reîntoarce la mituri, Mircea Ciacâru îşi alege personaje contemporane lui, cum ar fi nemţeanul Florin Isachievici (Florin).
Pictorul se dovedeşte un adevărat maestru al deghizărilor, realizând primele trepte spre un fantastic asumat: un personaj poate fi un cavaler medieval, un călugăr tânăr – Creangă şi Eminescu (în acelaşi portret!) (Vizionarul), un simplu călugăr într-o alegorie impresionantă poate deveni chiar un cap al Bisericii (Ctitorul) un călugăr în alb poate fi Patriarhul (sau invers!) (Patriarhul).
Lucian STROCHI
