Regimul închisorii era foarte aspru, începând cu dormitul pe prici unde, datorită numărului mare de oameni, nu ne puteam odihni. Nu aveam loc să stăm pe spate. Eram înghesuiţi ca sardelele în cutie… Ca să te întorci pe cealaltă parte trebuia să-i antrenezi şi pe ceilalţi, ceea ce nu era un lucru uşor. Mâncarea era sub orice nivel de existenţă şi consta -în special- din zeamă de varză murată cu o bucăţică de mămăligă sau pâine ce totaliza -după calculul unora din noi- în jur de 800-1000 de calorii. În scurt timp am îceput să ne clătinăm pe picioare, ceea ce -însă- nu ne-a descurajat. Greu era -însă- cu nevoile fiziologice. În acea cameră imensă erau vreo 4-5 tinete şi care -în special- datorită faptului că varza era atât de diuretică, acestea erau cu totul neîncăpătoare. Simţeai că plezneşti sub presiunea urinei şi a jenei că nu puteai să o elimini. Unii au ajuns la aşa exasperare încât să urineze în şepcile pe care le aveau şi să arunce conţinutul pe fereastră. Alţii, în stridenţa neputinţei de a rezista, urinau în gamelele din care mâncau. La WC eram scoşi o dată pe zi în ture de câte 10-15 inşi pentru 2 locuri. Nu dura – poate – nici un minut, că erai scos afară cu bâta de către gardian. Mulţi nu reuşeam să evacuăm şi rămâneam aşa sub presiunea organică de pe o zi pe alta. Cred că era prima metodă de tortură pe care şi-au imaginat-o farsorii ocultei iudeo-comuniste. Acum o aplicau pentru slăbirea sistemului nervos. Nici foamea, nici bătăile de la securitate n-au reuşitsă ne chinuie mai îngrozitor. Faptul că o dată pe săptămână trebuia să te bărbiereşti cu un brici pe care îl aducea gardianul şi care-după cum spunea el – îşi tăia unghiile de la picioare, era cea de-a doua tortură, nu aveai săpun de bărbierit, nici apă suficientă, nici dezinfectant după bărbierit… În timpul bărbieritului se produceau răni îngrozitoare, ceea ce ne aducea la disperare. În atmosfera aceasta atât de apăsătoare, în tabăra reeducaţilor se lansase ideea că toate aceste necazuri se datorează nouă, celor care rămâneam pe poziţia idealului pentru care am pornit la luptă. Astfel, un murmur din ce în ce mai puternic se ridica împotriva noastră.
sursa: fericiti cei prigoniti. net. (Aurel Vişovan – Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?)
