Primarul comunei Grumăzești, Constantin Matasă Jr. reținut pentru 24 de ore

Constantin Matasă Jr., primarul comunei Grumăzești, a fost reținut pentru 24 de ore, iar pe 10 iunie, în jurul prânzului, se afla în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț. Acesta este cercetat într-un dosar penal instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Neamț. Deocamdată anchetatorii nu au emis nici un comunicat referitor la acest caz.

Constantin Matasă Jr. a depus jurământul ca primar al comunei GrumăzeștiNeoficial, se pare că primarul comunei Grumăzești ar fi fost reținut din seara de 9 iunie, iar cel mai probabil până la expirarea perioadei anchetatorii vor decide dacă vor formula propunere de arestare preventivă și-l vor prezenta în fața judecătorului de drepturi și libertăți, ori vor cere o altă măsură preventivă, arestul la domiciliu sau control judiciar. În caz contrar, după expirarea celor 24 de ore, ar trebui pus în libertate.

Anul trecut, în comuna Grumăzești au avut loc 11 percheziții domiciliare care au vizat atât sediul Primăriei cât și sediile unor persoane juridice sau domiciliile unor persoane fizice, inclusiv cea a primarului Constantin Matasă. Primarul a fost pus sub control judiciar pentru fapte de corupție sau asimilate corupției (amănunte aici și aici).

Ancheta ar fi vizat funcționari publici care ar fi avut obligația de a supraveghea executarea muncii în folosul comunității de persoane care fuseseră condamnate și aveau această obligație. Se pare că ar fost întocmite în fals acte în care se menționa că cei condamnați au prestat munca în folosul comunității, fapt contrar realității. Documentele care nu reflectau adevărata situație ar fi fost înaintate Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Neamț.

Autor:

Sofronia Gabihttps://zch.ro/
Reporter cu experință, lucrează în presă din 1997, când a debutat la Monitorul de Neamț, de unde a plecat la momentul în care publicația nu a mai apărut. De 3 ani scrie pentru Mesagerul de Neamț și zch.ro. Este specializată pe materiale din domeniu justiței si în general pe domeniul social.

Ultima ora

Neamț. Tânăr din Bacău, prins în flagrant, când fura dintr-un autoturism

Luni, 14 septembrie, la prânz, un echipaj din cadrul...

Accident la Oniceni. O femeie însărcinată a fost rănită

O femeie însărcinată în 8 luni a fost rănită...

Neamț. Oamenii din spatele uniformelor. Marius Catană: Nu toți eroii poartă pelerine

Duminică, 13 septembrie, s-a sărbătorit la nivel național Ziua...

Noi imagini de pe șantierul A7 Bacău – Pașcani. Prinde contur nodul rutier Roman – Sud

DRDP Iași publică noi imagini care surprind evoluția lucrărilor...

Direcția Silvică Neamț: Anunț privind organizarea licitației electronice de vânzare de lemn fasonat

1.Organizatorul licitaţiei: DIRECŢIA SILVICĂ NEAMȚ, cu sediul in Piatra...

MOBEX 26: rezerviști chemați la pregătire în Neamț, Suceava și Botoșani

Exercițiul de mobilizare pentru verificarea stadiului pregătirii populației, economiei...