Actualizare: Apar detalii șocante în dosarul cu acuze de corupție, iar conform presei centrale, procurorii urmăsec faptul că anumite dispozitive medicale ar fi fost luate de la pacienți care decedaseră. Este vorba, în principiu, de stimulatoare cardiace. Perchezițiile ar avea loc la Primăria Movileni, în clădirea Ambulatoriului Integrat al Spitalului de Urgență “Sfântul Spiridon“ din Iași și la Secția Cardiologie Intervențională din cadrul aceluiași spital. În altă ordine de idei, doi medici, Dan Tesloianu, din Iași, și Eduard Belu, de la Secția de Cardiologie din cadrul Spitalului Militar Regina Maria Brașov, ar avea un ONG prin care introduceau banii în circuit legal. Cei doi medici ar fi construit o casă de vacanță într-o arie naturală protejată.
Știre inițială: Nu mai puțin de 24 de descinderi au loc în mai multe locații din țară, inclusiv în Neamț, într-un dosar penal în care sunt cercetate fapte de corupție, dar nu numai. „La această oră, în vederea completării materialului probator într-o cauză complexă, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu, luare de mită, dare de mită, fals intelectual, uz de fals, înșelăciune, fals material în înscrisuri sub semnătură privată și continuarea executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control competente, potrivit legii, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, polițiști din cadrul I.G.P.R. – Direcția de Investigare a Criminalității Economice și Direcția de Investigații Criminale, I.P.J. Brașov, I.P.J. Iași, I.P.J. Neamț și I.P.J. Suceava, pun în aplicare 24 de mandate de percheziție domiciliară (17 – D.I.C. și 7 – D.I.C.E.)“, anunță Poliția Română.
Activitățile au loc în județele Brașov (3), Iași (20) și Neamț (1), la sediile sociale ale unor firme (3), la domiciliile persoanelor fizice (9) presupus a fi implicate în activitatea infracțională sau la imobile deținute de acestea (5). Anchetatorii mai arată faptul că vor fi efectuate percheziții domiciliare la sediul unei primării comunale (1), a unor unități medicale – spitale (5) și la un O.N.G. (1).
Vor mai fi 8 controale economice la sediile sociale și punctele de lucru ale unor societăți comerciale și se vor pune în aplicare 4 ordonanțe prin care s-a dispus ridicarea de înscrisuri de la persoanele implicate în activitatea infracțională.
“Din cercetări a rezultat suspiciunea rezonabilă cu privire la săvârșirea mai multor infracțiuni de dare de mită, luare de mită și falsuri, săvârșite de cadre medicale sau persoane din anturajul acestora, precum și indicii cu privire la faptul că aceste cadre medicale ar fi efectuat mai multe intervenții chirurgicale, cu încălcarea procedurilor de lucru și a indicațiilor de utilizare a dispozitivelor medicale cardiace (stimulatoare cardiace și defibrilatoare), care au afectat ori au pus în pericol integritatea corporală, sănătatea ori viața unor persoane, pacienți ai acestora“, mai anunță anchetatorii.
Oamenii legii spun că au fost constatate încălcări ale prevederilor legale în domeniul construcțiilor, cu privire la un imobil situat într-o zonă încadrată ca arie protejată. După efectuarea perchezițiilor domiciliare, echipele constituite împreună cu organele de control din cadrul A.N.A.F. – Direcția Generală Antifraudă Fiscală-Direcția regională antifraudă fiscală Suceava vor efectua controale specifice, în vederea luării măsurilor legale cu privire la operațiunile derulate de societățile comerciale vizate, în domeniul producerii și distribuției de echipamente și dispozitive medicale.
Vor fi puse în executare 9 mandate de aducere ale persoanelor cercetate în cauză și vor fi citați mai mulți martori, în vederea audierii, activitățile urmând a fi desfășurate la sediul I.P.J. Iași.
La acțiune participă polițiști din cadrul I.G.P.R. – Direcția de Investigații Criminale și Direcția de Investigare a Criminalității Economice, precum și din cadrul serviciilor de investigare a criminalității economice, de investigații criminale, pentru acțiuni speciale și criminalistică ale I.P.J. Brașov, I.P.J. Iași, I.P.J. Neamț și I.P.J. Suceava. Activitățile de control se vor desfășura împreună cu organe de control din cadrul A.N.A.F. – Direcția Generală Antifraudă Fiscală. Echipele participante la operațiune beneficiază de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul I.G.P.R. și Ministerului Sănătății.
“Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție“, conform sursei citate.
(G. S)
Foto ilustrativă: arhivă
Puteti spune si scrie ce doriti , dar sub nicio forma nu cred ca dl dr Belu din Bv , a putut face asa ceva !? Este un om de o onestitate iesita din comun , daca nu era dlui , eu azi eram moarta . Med din Pt Nt , 5 la nr , nu au putut sa-mi stabilesca diagnosticul ! Dlui , da . Am fost la un pas de moarte