0:00

La Piatra Neamţ, Seminarul Mănăstirea Neamţ şi Schitul Cărbuna. Zilele Daniil Sandu Tudor, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Biblioteca judeţeană „G.T. Kirileanu” Piatra Neamţ, în colaborare cu Editura EIKON (Bucureşti), Mănăstirea Neamţ – Schitul Cărbuna, Seminarul Teologic „Veniamin Costachi” de la Vînători-Neamţ şi Seminarul Teologic Ortodox Piatra Neamţ organizează manifestarea “Zilele Daniil Sandu Tudor”, ediţia a V-a, în perioada 12 – 14 decembrie 2013.

Sandu Tudor este pseudonimul literar al lui Alexandru Teodorescu, gazetar, poet şi monah român, din perioda interbelică, cunoscut și sub numele monahale de Monahul Agaton de la Antim și Daniil de la Rarău. Din 1948, când s-a călugărit, duhovnic i-a fost Ilie Cleopa. Sandu Tudor este inițiatorul grupului Rugul Aprins de la Mănăstirea Antim. Este unul dintre extrem de puținii scriitori moderni a căror creație și-a găsit loc în corpul liturgic ortodox, unele scrieri ale lui primind statutul de sacralitate în Biserica Ortodoxă Română. În România anilor ’30, Sandu Tudor devenise o figură absolut insolită: după un divorț chiar violent de gândirism și de extrema dreaptă ajunse la apogeu, face Puterii o opoziție radicală de pe baricadele firavelor, pe atunci, grupări comuniste. În 1942 este arestat de Siguranță (serviciul secret burghez) împreună cu alți scriitori de stânga și trimis în pușcăria de la Târgu-Jiu, pentru 2 ani. La întoarecerea acasă își găsește familia răzlețită și decide să adopte viața monahală. Anul următor înființează la mânăstirea Antim un grup isihast numit „Rugul Aprins”. Studiul textelor patristice – percepute a fi “material dușmănos” – ca și critica membrilor grupului la adresa credinței quasireligioase a stângii extreme (tocmai aduse la putere în România de finele conflagrației mondiale) în cunoașterea strict rațională, au dus la reacția promptă și atât de tipică regimurilor comuniste, poetul fiind o dată în plus arestat și condamnat la închisoare, unde în mod recurent va fi retrimis, până când își va sfârși acolo zilele.

Programul manifestărilor

Din programul manifestări:  joi, 12 decembrie 2013, ora 17, Sala de Teatru „Eduard Covali” din cadrul Bibliotecii Judeţene – colocviul: „Nevoia de modele în societatea românească de azi”. Participă: Magda Ursache (Iaşi), Marius Vasileanu (Bucureşti), Vasile Gogea (Cluj Napoca), Teodora Stanciu (Bucureşti), Oana Enăchescu (Radio România Cultural), Valentin Ajder (director al editurii Eikon), Ani Cojan (Iaşi), Prof. Adrian G. Romila, Preot Director Vasile Mihoc, Protosinghel Elefterie Păduraru (Schitul Cărbuna, Mănăstirea Neamţ), Preot Valentin Tofan, Protopop de Piatra Neamţ. Seara se va încheia cu momente de colinde cu grupul coral de la Seminarul Teologic Ortodox din Piatra Neamţ şi cantautorul Nelu Nicoară (Cluj Napoca). Vor fi lansate volumele: Comunismul cu rele şi rele de Magda Ursache; Etnosofia (ediţia a II-a) de Petru Ursache; Universalism românesc. Publicistica lui Daniil Sandu Tudor, ediţie îngrijită de Marius Vasileanu; Duhovnicii Sihăstriei sub cenzura comunistă de Ieromonah Cosma Giosanu; Voci în vacarm. Un dialog cu Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca de Vasile Gogea; Nae Ionescu şi discipolii săi în Arhivele Securităţii. Volumul V. Mircea Vulcănescu. Prezentarea, selecţia, şi îngrijirea documentelor de  Dora  Mezdrea.

Vineri, 13 decembrie 2013, ora 11, 30, Seminarul Teologic „Veniamin Costachi” de la Neamţ, se va desfăşura colocviul: Daniil Sandu Tudor şi modelul „Rugul aprins”, momente de colinde cu grupul coral de la Seminarul Teologic „Veniamin Costachi” şi cantautorul Nelu Nicoară, iar la ora 16, Schitul Cărbuna: Imnul Acatist al Maicii Domnului la Rugul aprins de Daniil ieroschimonahul (Daniil Sandu Tudor). Coordonator şi moderator al manifestărilor: Adrian Alui Gheorghe.

Nicolae SAVA

Articolul precedentServiciile, șpetalele și sindicatele
Articolul următor„Am prins un șofer de trei ori într-o lună sub influența alcoolului”