Întrucât agenda publică este acaparată de subiectul ”primirea refugiaților în România”, am încercat să aflăm care este, în acest moment, situația la nivelul județului Neamț. Prefectul Ioan Vlad Angheluță ne-a precizat că ”până în acest moment, nu s-a purtat nici un fel de corespondență privind această problemă” la nivelul Prefecturii și nici a Structurii Teritoriale pentru Situații Speciale.

camin foto gandul.infoSingurul document care a circulat a fost la nivelul Inspectoratului Școlar Neamț, care, la cererea ministerului, a centralizat o situație privind posibilitățile de cazare. Inspectorul școlar general adjunct Ioan Milea a precizat că, în Neamț, au fost identificate 360 de posibile locuri de cazare, în 5 unități de învățământ. Este vorba despre Colegiul Tehnic ”Gheorghe Cartianu” (unde este și campusul școlar) din Piatra Neamț, Colegiul Național ”Ștefan Cel Mare” din Târgu Neamț, Școala Gimnazială Borlești, Liceul Tehnologic ”Sf. Ioan de la Salle” din Pildești și Seminarul Teologic ”Episcop Melchisedec” din Roman.

Trebuie să remarcăm că s-ar putea dovedi extrem de interesantă cazarea unor refugiați musulmani la seminarul teologic, de exemplu. În definitiv, trebuie asigurată și consiliere religioasă, conform tuturor normelor internaționale. Probabil din nebăgare de seamă, cei de la Seminarul teologic ”Veniamin Costachi” de la Neamț nu și-au declarat și ei spațiile disponibile de cazare.

(V.B.)

Articolul precedentCopil de 4 ani căutat de 50 de poliţişti şi 60 de localnici
Articolul următorSe întrerupe apa în Piatra Neamț, Roman și Alexandru cel Bun
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.