Rabla Auto 2025: Buget record și ecotichet majorat pentru mașinile electrice

Programul Rabla Auto 2025 se pregătește de start cu un buget record de 1,43 miliarde lei, cu 50% mai mare decât în 2024, și aduce o serie de noutăți menite să modernizeze parcul auto din România. Ghidul de finanțare a fost deja trimis la Monitorul Oficial, iar Administrația Fondului pentru Mediu a anunțat deschiderea sesiunii de înscriere pentru validarea producătorilor auto, între 30 aprilie și 7 mai 2025.

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a declarat: „Prin acest program ne propunem să aducem pe străzile din România zeci de mii de autoturisme nou nouțe, mai puțin poluante. Dacă vă doriți un motor mai curat, cu consum mai mic sau o mașină mai sigură, pregătiți-vă să vă înscrieți în Rabla 2025”.Rabla Auto 2025: Buget record și ecotichet majorat pentru mașinile electrice

Una dintre cele mai importante noutăți din 2025 este ecotichetul majorat pentru mașinile electrice, care ajunge la 37.000 lei, cel mai mare acordat vreodată în cadrul programului.

Florin Bănică, președintele Administrației Fondului pentru Mediu, a precizat: “Ca noutate în ediția din acest an, înscrierea solicitanților persoane fizice se va face exclusiv prin aplicația informatică pusă la dispoziție pe site-ul AFM, fără a mai fi necesară implicarea producătorilor auto. În plus, una dintre modificările importante în programul de anul acesta este excluderea de la finanțare a autovehiculelor echipate cu motoare diesel. Un element de noutate îl reprezintă și prelungirea perioadei de monitorizare la 18 luni, ceea ce ne va permite să urmărim mult mai atent îndeplinirea obiectivelor programului”.

Cuantumurile ecotichetelor acordate în 2025 sunt:

  • 37.000 lei pentru autovehicule noi pur electrice sau cu pilă de combustie cu hidrogen;
  • 15.000 lei pentru autovehicule noi plug-in hibrid sau motociclete electrice;
  • 12.000 lei pentru autovehicule noi cu sistem de propulsie hibrid;
  • 10.000 lei pentru autovehicule noi cu sistem de propulsie termică (inclusiv GPL/GNC) sau motociclete;
  • 120.000 lei pentru autovehicule plug-in hibrid sau pur electrice destinate instituțiilor publice și unităților administrativ-teritoriale.

Peste 1 milion de autoturisme au fost casate în cei 20 de ani de existență ai programului Rabla, iar în 2025 autoritățile își propun să crească numărul mașinilor ecologice pe drumurile din România.Rabla Auto 2025: Buget record și ecotichet majorat pentru mașinile electrice

Dosarele de validare pentru producători trebuie depuse electronic și includ documente precum cererea de validare cu semnătură electronică, certificate de atestare fiscală, dovada calității de constructor sau importator și actele de reprezentare legală. Validarea se va realiza prin aplicația AFM.

Autoritățile îndeamnă românii să urmărească anunțul oficial privind startul înscrierilor, care va fi publicat în perioada următoare.

Denisa POPA

Foto: Facebook/ Ministerul Mediului – România și Administratia Fondului pentru Mediu

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...