0:00

Judeţul Neamţ, bază de selecţie pentru FC Ceahlăul, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Fotbalul din județul Neamț este pregătit pentru startul competiției din ligile a IV-a și a V-a. Oficialii Asociației Județene de Fotbal (AJF) au anticipat faptul că FRF va căuta să schimbe programul competițional în al treilea eșalon. AJF Neamț a introdus sistemul play-off și play-out încă din sezonul trecut. Vasile Vamanu, fostul mare jucător al României, actualmente membru al Comisiei tehnice din cadrul AJF Neamț se așteaptă la un număr record de participare în Liga a V-a, acolo unde taxele sunt reduse la jumătate, iar pe viitor se intenționează ca legitimarea juniorilor să nu coste niciun leu. Vamanu crede că Ceahlăul nu va mai importa niciun jucător în viitorul apropiat, deoarece baza de selecție din județ va fi una care va da roade.

– Cum ați caracteriza evoluția Ceahlăului în acest debut de campionat?

– Eu am fost unul din cei care l-am creditat cu șanse reale pe Vasile Miriuță la Ceahlăul. Mulți l-au privit cu suspiciune…

– Recunosc, chiar și eu, pentru că nu l-am văzut ca antrenor.

– Păi, el a fost primul român care a ajuns să joace în naționala Ungariei. Apoi, a ajuns să antreneze în campionatul german, unde nu mulți români ajung să formeze echipe, chiar în eșaloanele inferioare. Acum a venit în România cu câteva metode care dau roade la o echipă de provincie.

– Cât de mult contează că a venit cu preparator fizic din Germania?

– E primul om în care a avut încredere. Se vede că echipa joacă altceva și este dipusă la efort, chiar în inferioritate numerică. Apoi avem jucători de talie care se mișcă foarte bine în teren și un atac cu două vârfuri de neoprit. Ne-ar mai trebui un mijlocaș la construcție.

– Vorbește mijloacșul din tine, sau chiar e nevoie de așa ceva?

– Și una și alta. Lopez-Garcia nu a ajuns încă la forma care l-a recomandat pentru joc în Liga I și acolo e ”buba”. Ne trebuie un mijlocaș care să joace pentru echipă.

– Ești mulțumit de jocul Ceahlăului din primele etape?

– Da. Se vede schimbarea de mentalitate. Sper să o țină tot așa. O să vedeți că Pandurii vor avea viață grea la Piatra Neamț, iar etapa viitoare, Petrolul o să aibă probleme serioase cu defensiva Ceahlăului. Cred că suntem pe drumul cel bun. Sper să o ținem tot așa, iar suporterii să vină în număr mare la stadion.

– Neamțul are două echipe în Liga a III-a. Cum ți se par Petrotub și Cetatea?

– Sunt echipe cu antrenori tineri, Marc și Avădanei, care nu au nimic de pierdut. Au numai de câștigat, pentru că politica este de a promova jucători tineri. Se vede și din jocurile de pregătire că echipele sunt în formare și joacă, chiar dacă noua ediție de campionat începe la sfârșitul lui august.

– Sistemul s-a schimbat. E bine cu play-off și play-out?

– Noi l-am implementat în Liga a IV-a din sezonul trecut, iar Cetatea a câștigat atât campionatul, cât și barajul de promovare în Liga a III-a. Înseamnă mai multe meciuri cu miză, acest sistem.

„Avem o piramidă completă, în vârful căreia se află Ceahlăul”

– Consilierii locali din Târgu Neamț vor să aloce mai mulți bani echipei Cetatea și să-i impună ca obiectiv promovarea în Liga a II-a. Nu e cam îndrăzneț obiectivul?

– Nicidecum. Abia cu o echipă în Liga a II-a putem spune că avem o piramidă a fotbalului în județ. Avem Liga a V-a, cu o sumedenie de echipe care vor să se înscrie în noul campionat, cam 30, dacă nu greșesc. Va trebui să impunem niște criterii minimale, dacă taxele sunt reduse la jumătate, față de Liga a IV-a, ca să mai triem din ele. În plus, echipele primesc plase pentru porți, echipament și mingi. Nouă de antrenament și una oficială, de joc, din partea AJF Neamț. Numai să joace. Ne gândim să propunem ca legitimarea juniorilor să fie gratuită, să încurajăm tinerii să joace. Apoi, avem Liga a IV-a, în care contăm pe cel puțin 14 echipe și al cărui campionat va începe pe data de 1 septembrie și aceste două echipe, Petrotub și Cetatea, în Liga a III-a. Dacă o echipă promovează în Liga a II-a, atunci avem o piramidă completă, în vârful căreia se află Ceahlăul.

– Avantaje?

– Ceahlăul n-ar mai trebui să importe jucători, cu această piramidă susținută de ligile inferioare și de copiii de la Centrul de Juniori și de la LPS. Sunt grupe de copii și juniori, care anul acesta ne-au anunțat că se vor înscrie în Liga a V-a, pentru a roda jucătorii tineri. Așa cred că vor face LPS-urile din Roman și din Târgu Neamț. Apoi mai e Toader Șteț care monitorizează atent fiecare competiție, astfel încât să putem aduce jucători tineri din alte județe.

– Avem ce le oferi?

– Avem Liceu cu Program Sportiv la Piatra Neamț, Roman și la Târgu Neamț, avem bază materială la Piatra Neamț, sunt antrenori de copii și juniori foarte buni: Mișu Ionescu, Lidi Chertic, Florin Axinia, Florin Anton, la Ceahlăul. La LPS Piatra Neamț sunt Gheorghe Bulacu, Constantin Pancu și alți colegi mai tineri care lucrează cu copiii, astfel încât și la Ceahlăul și la LPS sunt acoperite toate grupele de vârstă.

– Vi s-a mai întâmplat să aveți un număr mare de cereri de înscriere în Liga a V-a?

– Nu. Avem chiar localități unde primarii s-au trezit amenințați, dacă nu fac echipe și nu le înscriu în campionat. Dintr-o dată, s-au identificat și terenuri și oamenii au un orgoliu al lor. Vor să vadă fotbal pe viu, la ei în comună. Fie că vorbim de centrul județului, fie că vorbim de Valea Muntelui, sunt comunități care vor să aibă proprii jucători și propriile echipe.

– Cum stați cu instructorii?

– Bine. O parte dintre ei și-au luat carnetele de instructori, iar o parte sunt în formare. Cert este că aceste carnete le dau dreptul de a profesa oriunde în UE. Și cursurile sunt altfel, pentru că e una să-ți dea primarul, sau șeful de post, indicații, cum să joci, iar alta este să ai un instructor avizat, pe margine.

– Unde vă găsește lumea, în cazul înscrierilor în campionat?

– În sediul Taberelor Școlare. Acolo e domnul președinte Ioan Toma Costin, domnul Jean Bratu, ori eu.

Judeţul Neamţ, bază de selecţie pentru FC Ceahlăul, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Judeţul Neamţ, bază de selecţie pentru FC Ceahlăul, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Cristi SOROCEANU

FOTO: Gelu CRĂCANĂ

Articolul precedentOpinii pesimiste despre regionalizare
Articolul următorGheorghe Rotariu, o viaţă închinată folclorului coregrafic