Demisia dr. Gabriel Petrilă de la conducerea Laboratorului de radiologie și imagistică, depusă luni, la amiază, a fost rezolvată temporar de șefii Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț.
Funcția este asigurată, pe cale de consecință, de medicul desemnat să-i țină locul dr. Gabriel Petrilă și în astfel de situații, dar numai până când se va decide cine va prelua șefia laboratorului. Prinsă între proteste salariale și ședințe de analiză, conducerea spitalului a lăsat, deocamdată, situația de la Radiologie să-și urmeze cursul birocratic: ”Doctorul Petrilă și-a dat demisia luni, documentul a fost trimis la Resurse Umane pentru a i se stabili statutul, fiindcă dr. Petrilă a deținut funcția cu delegație. Deocamdată nu a fost numit un medic șef, este un locțiitor care a preluat atribuțiile”, a declarat dr. Codruț Munteanu, managerul spitalului. A doua zi după ce medicul șef de la Radiologie și-a dat demisia, nici dr. Alexandru Juncu, directorul medical interimar, nu știa detalii: ”Sunt în ședință de Comitet Director, cu Consiliul Județean, deci nu pot să vorbesc”.
Dr. Gabriel Petrilă este subiectul unei cercetări deschise de Colegiul Medicilor Neamț de o săptămână, odată cu primirea unei reclamații (detalii aici). Aceeași reclamație este și în atenția conducerii spitalului, managerul Codruț Munteanu declarând că aspectele vor fi analizate și în comisia de disciplină. (C.I.)