Pietreanul Gheorghe Bozu cunoscut nu doar pentru faptul că a făcut obiectul mai multor dosare penale ci și pentru postările din mediul online, a fost reținut pentru 24 de oare. Măsura preventivă a fost dispusă pentru fapte de amenințare și nu numai, comise în mediul virtual. „Suspectul a amenințat în mediul on line o altă persoană creându-i acesteia o stare de temere. În cauză se fac cercetări pentru comiterea infracțiunilor de amenințare și ultraj contra bunelor moravuri, pentru imagini cu caracter explicit sexual. Față de acesta s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore”, a declarat procurorul Ionuț Zaharia, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț.
Măsura preventivă a fost dispusă în după amiaza de luni, 3 martie, după ce în ziua precedentă victima infracțiunii a sesizat organele de urmărire penală. „La data de 02 martie a.c., polițiștii au fost sesizați de către un bărbat în vârstă de 52 de ani, cu privire la faptul că a fost amenințat de o persoană. În urma cercetărilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că, la data de 28 februarie a.c., un bărbat în vârstă de 30 de ani, din Piatra-Neamț, ar fi realizat o filmare de tip LIVE, pe o rețea de socializare, în care ar fi adresat injurii și amenințări asupra bărbatului de 52 de ani și a celorlalți membri ai familiei. De asemenea, acesta ar fi săvârșit acte de exhibiționism. În urma materialului probatoriu, față de bărbatul de 30 de ani, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, acesta fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare și ultraj contra bunelor moravuri”, a anunțat Inspectoratul de Poliție Județean Neamț.
Gheorghe Bozu nu este la prima contră cu legea. Până acum a fost cercetat în mai multe dosare. În urmă cu aproximativ 7 ani, Bozu a ajuns în fața magistraților de la Tribunalul Neamț cu propunere de arestare preventivă, într-un dosar penal instrumentat de DIICOT. În cauză s-au făcut cercetări pentru trafic de droguri, iar pentru destructurarea rețelei au avut loc descinderi în mai multe locații, inclusiv la Blocul 40 din Piatra Neamț. Atunci au fost reținute mai multe persoane acuzate că aprovizionau cu stupefiante liceeni din Piatra Neamț, iar ulterior instanța de fond, Tribunalul Neamț a dispus pentru mai mulți acuzați, inclusiv Bozu, pedepse cu executare (amănunte aici și aici). Același personaj a fost cercetat și în altă cauză, cu acuze de furt, pentru care în octombrie 2020 cartierele Văleni și Speranța au fost răscolite de forțele de ordine (amănunte aici). Același Gheorghe Bozu a mai fost cercetat pentru multiple furturi. Într-una din cauze, a fost acuzat că a intrat fraudulos în sediul PNL Neamț și a plecat cu o unitate centrală cu date importante care nu ar fi trebuit să părăsească sediul partidului. Ulterior, pe același model, ar fi intrat în Biserica „Martorii lui Iehova” din municipiul reședință de județ și a plecat cu un laptop. În urma acestui „act de vitejie” a fost plasat în arest la domiciliu (amănunte aici).
(G. S.)
Foto: Facebook / Gheoghe Boz