Polițiștii nemțeni intensifică acțiunile în trafic, în perioada 22-27 aprilie, pentru a reduce riscul de accidente și a atrage atenția pietonilor asupra importanței respectării regulilor de circulație. Campania se desfășoară în întreg județul, atât în mediul urban cât și rural, cu precădere în zonele cunoscute pentru un risc crescut de producere a accidentelor.
Demersul vine pe fondul unei statistici îngrijorătoare. Potrivit informațiilor transmise de IPJ Neamț: „În perioada 1 ianuarie – 24 aprilie a.c., la nivelul județului Neamț s-au înregistrat 6 accidente rutiere grave. Din păcate, 3 persoane au decedat, iar alte 3 au fost grav rănite. Una dintre principalele cauze ale acestor accidente vizează indisciplina pietonilor”.
Pentru a combate acest fenomen, polițiștii desfășoară acțiuni atât preventive, cât și de control, aplicând sancțiuni atunci când este cazul. Recent, patru persoane au fost sancționate cu avertisment scris pentru traversarea neregulamentară. Printre acestea, un bărbat de 84 de ani, un cuplu de vârstnici de 72 și 74 de ani, precum și un bărbat de 41 de ani care au traversat neregulamentar.
Polițiștii reamintesc că respectarea regulilor elementare de circulație poate face diferența între siguranță și tragedie. Printre recomandările adresate pietonilor se numără traversarea doar pe trecerile marcate, asigurarea temeinică înainte de traversare, evitarea folosirii telefonului mobil în timpul traversării și interdicția de a alerga pe carosabil sau a traversa prin locuri nepermise.
Prin astfel de acțiuni, autoritățile speră să reducă numărul victimelor din rândul pietonilor și să promoveze un comportament responsabil în trafic.
Denisa POPA
Foto-video: IPJ Neamț