Cetățean indian cercetat de polițiștii nemțeni după ce a comis mai multe infracțiuni

Un bărbat în vârstă de 45 de ani, cetățean indian, s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins conducând cu viteză excesivă și a prezentat la control acte considerate suspecte pe un drum din Neamț.

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Neamț, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în localitatea Săvinești, au oprit autoturismul în data de 24 aprilie, în jurul orei 15:20, deoarece circula cu 42 km/h peste limita legală de viteză.Cetățean indian cercetat de polițiștii nemțeni după ce a comis mai multe infracțiuni

În urma verificării documentelor, șoferul a prezentat un permis de conducere emis de autoritățile din India, precum și un permis de conducere internațional care nu prezenta elemente de siguranță.

În urma constatărilor, potrivit comunicatului transmis de IPJ Neamț:

„Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui autoturism pe drumurile publice din Romania de către o persoană care nu are acest drept, fals material în înscrisuri materiale și uz de fals”.

Denisa POPA

Autor:

Ultima ora

Modificări temporare în circulația autobuzelor STPN, în contextul Turului Ciclist al României

Societatea Transport Public Neamț informează că, în perioada 9–11...

Pompierii nemțeni își deschid porțile de Ziua Pompierilor

Ziua Pompierilor din România va fi sărbătorită și în...

Plățile cash, limitate la 10.000 de euro în UE, din iulie 2027. Ce trebuie să știe românii

Uniunea Europeană va introduce, de la 10 iulie 2027,...

Suceava. Incendiu puternic la o gospodărie din Vicovu de Jos

Un incendiu izbucnit marți seară, 8 septembrie, în localitatea...