Astăzi, 3 februarie, un echipaj al Formațiunii Rutiere Târgu Neamț a organizat o acțiune pentru prevenirea consumului de alcool la volan. Acțiunea a avut loc la Humulești, intersecția DN 15B cu DN15C.
În urma acțiunii au fost testați cu aparatul etilotest peste 20 de conducători auto. Printre aceștia s-a aflat și un bărbat care a fost depistat cu o alcoolemie de 0,17. Acestuia i s-a reținut permisul pentru 90 de zile și a primit și o amendă de 1.305 lei.
Comisar Marius Cârjă, șeful Formațiunii Rutiere Târgu Neamț ne-a precizat: “Acțiunea de astăzi s-a desfășurat la nivel de județ și are ca scop prevenirea evenimentelor rutiere nedorite. Conducătorii auto trebuie să înțeleagă că, urcând sub influența alcoolului la volan, își pun propria viață în pericol, dar și a altora. Astfel de acțiuni vor avea loc și în perioada următoare. Mulțumesc colegilor mei, pentru modul cum au gestionat acțiunea de astăzi!” (C.T.S.)