Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal (FRF), Răzvan Burleanu şi primarul Dragoş Chitic au inaugurat sâmbătă, 18 august, noua suprafaţă sintetică de la stadionul municipal „Ceahlăul”.
Multe fotografii, zâmbete, declaraţii pozitive, lovitura de începere a unui meci de juniori şi ceva-ceva socializare în zona fotbalistică locală au agrementat festivitatea de astăzi.
„Când ne asumăm un proiect la nivelul Federaţiei Române de Fotbal vrem să îl implementăm şi credem că este de datoria noastră să putem să facem tot ceea ce ne stă în putere ca să creăm tot ceea ce presupune partea de infrastructură pentru copiii noştri, ca să aibă condiţii pentru a juca mai bine. Prin infrastructură înţelegem inclusiv acest teren pe care ne aflăm astăzi la Piatra Neamţ, dar înţelegem inclusiv partea de competiţii, de echipamente. E un tot unitar pe care trebuie să îl manageriem”, a declarat Răzvan Burleanu, preşedintele FRF.
„Stadionul Ceahlăul poate găzdui competiţii importante, mai sunt necesare câteva investiţii. Totul se rezumă la bani. Sper eu ca rectificarea bugetară despre care tot se vorbeşte să ne ajute în acest sens. Nu sunt foarte multe lucruri de făcut, practic o igienizare a vestiarelor şi alte câteva mici detalii. În întâlnirile pe care le-am avut cu preşedintele FRF am lansat această deschidere a noastră pentru a organiza meciuri importante şi am văzut din partea federaţiei un interes pentru Piatra Neamţ„, a precizat primarul Dragoş Chitic.
Între oamenii de fotbal prezenţi la stadion i-am remarcat pe Ioan Costin Toma (preşedintele AJF Neamţ), Cătălin Roca (preşedintele CSM Ceahlăul), Gabriel Rădulescu (antrenorul CSM Ceahlăul), Lucian Amarghioalei (administratorul stadionului municipal), Toader Şteţ, Valentin Avădanei, etc. (M. CONSTANTINESCU)