0:00

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Protecția Animalelor Neamț a fost constituită în anul 2021, la inițiativa fostului președinte al Consiliului Județean, Ionel Arsene, între timp condamnat pentru corupție, unul dintre principalele obiective ale acesteia fiind construirea unui padoc pentru adăpostirea câinilor fără stăpân din localitățile membre.

Dragoș Chitic va construi padocul lui Arsene, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiIonel Arsene a pozat adesea pe contul său de socializare drept un iubitor al animalelor. Însă, până acum asociația a servit mai mult ca loc călduț pentru un director executiv, nimeni altul decât consilierul județean Florin Vornicu (Pro România), care votează disciplinat cum spune PSD și pentru fiul secretarului general al județului, care este directorul adjunct al asociației – Mihai Sebastian Soroceanu.

Ca să fie și mai clar că scopul principal al acestei asociații este acela ca niște personaje să încaseze bani fără prea mare bătaie de cap, aflăm că principala ei activitate va fi dată cu delegare.

În ședința Consiliului Director al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Protecția Animalelor Neamț de la începutul acestui an s-a decis ca serviciile privind adăpostirea câinilor fără stăpân din cele 46 de localități membre să fie date în delegare cu concesiune.

Am stabilit procedura pentru a delega serviciile pentru câinii fără stăpân din localitățile membre și urmează să organizăm licitația prin care va fi desemnat operatorul cu care vom încheia contractul. Între timp Consiliul Județean pregătește documentația pentru construirea unui padoc care va fi în gestiunea asociației. Investiția este destul de consistentă, este foarte costisitoare și atunci nici județul Neamț, nici celelalte UAT-uri membre nu și-ar permite să susțină financiar un astfel de proiect. De aceea vom încerca să obținem o finanțare guvernamentală, din fonduri europene sau din alte surse”, a declarat Dragoș Chitic, președintele ADI Protecția Animalelor Neamț.

În ședința din 18 martie, consilierii județeni, aceiași care au aprobat înființarea asociației, sunt rugați să voteze plata cotizației anuale, una destul de ”modestă”, de doar 2 lei/locuitor al județului, adică 1.098.896 de lei. iulie 2023, adică 549.448. Și celelalte 46 de localități membre ale asociației plătesc o astfel de cotizație, prin hotărâri ale consiliilor locale proprii, la solicitarea asociației, pentru fiecare comună înscrisă, asociația primește 1 leu pe locuitor, iar la orașe, de 1,2 lei, musai până la data de 1 mai a anului.

Altfel spus, un locuitor din Bicaz pierde un leu din bugetul orașului și doi lei din cel al județului pentru o asociație care taie deocamdată frunze la câine.

A.C.

Articolul precedentAccident cu victimă la Roman după o traversare riscantă
Articolul următor266 de locuri de muncă în Europa
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.