Primarul oraşului Dărmăneşti, Constantin Spiridon, a fost prins, în flagrant, luând mită 10.000 de lei, joi, 10 decembrie, se precizează într-un comunicat de presă al Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA).
“În data de 10.12.2015, ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție (D.G.A.) – Serviciul Judeţean Anticorupție (S.J.A.) Bacău, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, cu sprijinul de specialitate al Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă (D.I.P.I.) şi participarea lucrătorilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău au organizat şi realizat prinderea în flagrant a lui S.C., primarul orașului Dărmăneşti, în timp ce primea suma de 10.000 lei, pretinsă şi remisă de doi reprezentanţi ai unei firme de consultanţă, prin martorul denunţător”, se precizează în comunicatul menţionat.
Reprezentanţii DGA au efectuat şi două percheziţii domiciliare, fiind ridicate şi sumele de 8.600 lei, 1.100 euro precum şi diverse documente. Au fost puse în executare trei mandate de aducere, cu sprijinul lucrătorilor din cadrul IPJ Bacău şi IPJ Iaşi.
“În urma denunţului depus în luna octombrie 2015, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău de către R.V., consultant în cadrul unei firme din Iaşi, rezulta că S.C. a pretins de la firma sus amintită o sumă de bani, respectiv 10% din valoarea contractelor de consultanţă încheiate. Ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Serviciului Judeţean Anticorupţie Bacău au fost delegaţi de procuroul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău pentru desfăşurarea activităţilor procedurale. În urma cercetărilor, a rezultat că S.C., primarul orașului Dărmăneşti, a încheiat cu firma amintită două contracte de consultanţă, unul pentru constituirea dosarului şi a cererii de finanţare pentru reabilitarea infrastructurii rutiere a orașului Dărmăneşti, în valoare de 130.000 lei, şi studiul de fezabilitate în valoare de 125.000 lei. În luna august 2015, S.C. a primit de la reprezentanţii firmei, C.M. şi Z.L., suma de 10.000 lei, prima tranşă din totalul de 25.000 lei pretinși, prin intermediarul R.V., martorul-denunţător în cauză. În luna octombrie 2015, s-a stabilit achitarea unei noi tranşe, moment în care fapta a şi fost denunţată, iar martorul denunţător a fost introdus în cauză în calitate de colaborator”, se precizează în comunicatul DGA.
Persoanele cercetate au fost audiate la sediul Parchetului Bacău. Primarul Constantin Spiridon a fost reţinut pentru luare de mită în formă continuată. Aceeași măsură s-a dispus şi față de C.M. şi Z.L., reprezentanţii firmei de consultanţă, pentru infracţiunea de dare de mită. Cei trei urmează a fi prezentați instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă. (ZCH NEWS; FOTO: bacauinfo.ro)