0:00

MOL România și Fundația Pentru Comunitate au lansat cea de-a XV-a ediție a programului „MOL de promovare a talentelor”. Acesta are la bază un concurs de proiecte și oferă sprijin financiar, în valoare totală de 560.000 de lei, pentru tineri sportivi și artiști cu rezultate foarte bune. Proiectele se înregistrează online, până la data de 14 iunie, pe pagina de internet a Fundației Pentru Comunitate.

Ediţia a XV-a a programului „MOL de promovare a talentelor”, ZCH NEWS - sursa ta de informații„Sunt eligibile atât proiectele individuale, cât și cele depuse de echipe sportive sau ansambluri artistice, cuprinzând rezultatele solicitanților, obiectivele de viitor, soluțiile specifice condițiilor actuale și bugetul pentru realizarea proiectului. Fondul total al ediției actuale este accesibil tinerilor sportivi sau artiști, cu vârste cuprinse între 8 și 18 ani, respectiv categoriei de peste 18 ani, care au nevoie de susținere în scopul participării la concursuri, pentru dezvoltarea și aplicarea unor soluții specifice condițiilor actuale sau achiziției de echipamente și materiale. În decursul celor 14 ediții anterioare ale programului, au fost susținuți 2.510 tineri, cu peste 4.340.000 lei, la nivel național fiind finanțate în total 2.018 proiecte”, precizează organizatorii.

În cadrul programului, un solicitant poate să obțină finanțare în valoare maximă de 10.000 lei, pentru a acoperi cheltuielile de transport legate de activitatea sa sportivă sau artistică sau pentru a achiziționa echipamente și materiale. Membrii juriilor iau în considerare, pe lângă alte criterii, și corelarea cheltuielilor cu obiectivele stabilite. Din finanțarea totală a ediției a XV-a, 220.000 lei sunt destinați sportului, 200.000 lei domeniului artelor și 140.000 lei categoriei de vârstă de peste 18 ani, în cadrul căreia pot solicita sprijin acei tineri care au beneficiat deja de sponsorizări în anii anteriori și au depășit vârsta majoratului. Cererile vor fi evaluate de două jurii de specialitate. Președinta juriului la secțiunea sport este Violeta Beclea-Székely, campioană europeană la atletism și doctor în sport, iar la secțiunea artă este violonistul Márkos Albert, concertmaestrul Filarmonicii Transilvania din Cluj. (M. CONSTANTINESCU)

Articolul precedentUn individ a fost dus în carantină pentru că a ieșit din izolare ca să facă scandal
Articolul următorS-a deschis zona de picnic la Complexul Sportiv și de Agrement Moldova Roman
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.