Două accidente în zona Târgu-Neamț

Două accidente în zona Târgu-NeamțNeatenția, graba și nerespectarea regulilor de circulație au fost cauzele ce au stat la baza producerii a două accidente de circulație, cu tot atâția răniți spitalizați. Acestea au avut loc în Țibucani și Târgu-Neamț, luni, 14 august, în cursul după-amiezei.

La Țibucani, un localnic, în vârstă de 37 de ani, care efectua activități de salubrizare, s-a angajat în traversarea neregulamentară a străzii fiind surprins și accidentat de un autoturism condus de un bărbat de 36 de ani, din Botești.

Atât șoferul, cât și pietonul au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cazul pietonului.

Pe o stradă din Târgu-Neamț, un bărbat în vârstă de 83 de ani, ce se deplasa pe o tricicletă, a fost lovit de un autoturism.

“Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit faptul că, în timp ce un bărbat în vârstă de 60 de ani, din Brusturi, conducea un autoturism pe bulevardul Ștefan cel Mare, ar fi acroșat un bărbat în vârstă de 83 de ani, din Târgu-Neamț, ce se deplasa cu o tricicletă din sens opus și s-ar fi angajat în efectuarea unui viraj la stânga.

În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a bărbatului de 83 de ani”, precizează inspector Ramona Ciofu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.

Niciunul dintre bărbații implicați în accident nu consumaseră alcool.

Angela Croitoru

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    VIDEO. Incendiu în muntele Ceahlău

    O coloană de fum este vizibilă în muntele Ceahlău, în zona zona Grozăvești,...

    Foto. Un TIR cu trailer a luat foc în mers, la Botești-Neamț

    Un camion, care transporta pe trailer un buldoexcavator, a luat foc în timp...

    FOTO. Neamț. Zilier căzut cu capul într-un șanț

    Un bărbat care lucra cu ziua în curtea unui sătean din Oșlobeni, comuna...

    VIDEO. Măsuri de siguranță sporite la Iași de Hramul Sf. Cuvioase Parascheva

    Începând de joi, 8 octombrie 2026, Iașul devine locul de întâlnire al pelerinilor...

    „Zboruri”, concert, joi seară, la Cafeneaua Monotua din Piatra-Neamț

    Trei muzicieni din zone diferite — folk, etnojazz, muzică clasică și jazz —...

    Scandal într-un bar din Girov – doi tineri au fost reținuți

    O bătaie a izbucnit în seara de 7 octombrie, în jurul orei 18.00...

    Se schimbă vremea în Moldova: cald până duminică, apoi ploi și răcire de la începutul săptămânii viitoare

    Vremea rămâne mult mai caldă decât normal în Moldova până la sfârșitul săptămânii. Duminică vin ploile, iar de luni temperaturile scad, cu minime de până la 0 grade pe 14 octombrie.

    Botoșani. Prins cu droguri de mare risc în capsule pentru vape

    Un bărbat în vârstă de 37 de ani a fost reținut de procurorii...