0:00

Liga I este formată din echipe cu probleme. Dând la o parte problemele penale, cluburile întâmpină serioase probleme în completarea dosarelor pentru obținerea licenței de club profesionist pentru sezonul 2014-2015. Cele mai multe cluburi au probleme financiare, dar dosarul este structurat pe mai multe criterii: sportiv, în care existența echipelor de copii și juniori este obligatorie, infrastructură, de personal, juridic și financiar.

Dinamo mutată la Piatra Neamţ doar pe hârtie, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Probleme pentru ”câini”

Dinamo are probleme în procesul de obţinere a licenței și, cine-i putea veni în ajutor, decât prietenul ”tradițional”, FC Ceahlăul, așa cum s-a întâmplat și în sezonul trecut. Clubul bucureștean era așteptat cu dosarul complet pentru licențiere pe data de 18 martie, în timp ce FC Ceahlăul trebuia să prezinte dosarul de licențiere pentru sezonul 2014-2015, până miercuri, 19 martie. Pentru că stadionul din Ștefan cel Mare nu întrunește toate condițiile impuse de federație, oficialii clubului au fost nevoiți să treacă în dosar un alt stadion față de cel considerat ”acasă” pentru dinamoviști. Președintele clubului dinamovist, Constantin Anghelache, a anunțat că meciurile din sezonul viitor se vor juca la Piatra Neamț, dacă stadionul din Șoseaua Ștefan cel Mare nu întrunește toate condițiile.

Dinamo mutată la Piatra Neamţ doar pe hârtie, ZCH NEWS - sursa ta de informații

E adevărat că stadionul Ceahlăului este trecut în dosarul nostru de licențiere, dar așa am procedat și în sezonul trecut. Noi vom juca, însă, pe stadionul Dinamo pe baza unui contract de prestări servicii”, a mai precizat Anghelache.

Acesta a lămurit că toată poveste cu mutatul echipei la Piatra Neamț este doar la nivel declarativ, sau, altfel spus, în acte. De ce? Pentru că Manualul de licențiere permite acest ”trafic” de date, de la un club la altul.

Măstăcăneanu confirmă interesul dinamoviștilor

Viorel Măstăcăneanu, președintele Consiliului de Administrație al FC Ceahlăul a vorbit despre posibilitatea ca stadionul Municipal din Piatra Neamț să găzduiască meciurile dinamoviștilor sezonul viitor.

“Este adevărat! Și anul trecut am avut o înțelegere de genul asta. Atunci s-a rezolvat, să vedem dacă și acum se va rezolva. Dacă nu, Dinamo va fi primită bine aici. Ca și Steaua, are mulți suporteri. Nu le dăm stadionul gratuit, sunt niște clauze”, a spus Viorel Măstăcaneanu, fără să precizeze care sunt acestea.

Proprietarul stadionului municipal ”Ceahlăul” este Primăria Piatra Neamț, care l-a modernizat, din fonduri proprii și care l-a concesionat gratuit clubului FC Ceahlăul SA, până în anul 2023. Normal ar fi, ca orice ”subînchiriere” să se facă și cu știrea primarului Gheorghe Ștefan, iar veniturile să intre în conturile municipalității. Gheorghe Ștefan, primarul municipiului Piatra Neamț a declarat recent în presa locală că pe adresa clubului au sosit ”adrese de la Dinamo și Rapid să le dăm acordul să joace pe stadionul din Piatra Neamț în cupele europene și, dacă e cazul, și în campionat”, dar nu a dorit să ofere detalii despre hârtiile care circulă între cluburi, pentru completarea dosarelor de licențiere.

Elisabeta Lipă îi liniștește pe suporterii dinamoviști

Președintele CS Dinamo, Elisabeta Lipă, a ținut însă să-i liniștească pe suporteri: “Noi avem o problemă foarte mare legată de o datorie pe care o are clubul lui Nicolae Badea către clubul sportiv. Între timp s-au adunat vreo 45 de miliarde de lei vechi, iar noi nu ne putem judeca pentru recuperarea acestui prejudiciu pentru că acest club a intrat în insolvență. Dar sub noua colaborare, cea cu dl. Negoiță, am prestat servicii echipei Dinamo și o vom face și de acum încolo. Nu se pune problema ca echipa să nu-și poată juca meciurile în Groapă sau să nu-și poată face antrenamentele pe acest stadion”, a declarat Elisabeta Lipă.

Cristi SOROCEANU

Reguli stricte în ceea ce privește stadioanele de fotbal

Stadionul pe care se dispută meciuri din prima ligă trebuie să aibă un certificat de securitate, eliberat de autoritățile statului, un plan de evacuare, aprobat de autoritățile competente, precum și date despre proprietarul stadionului cu descrierea actului ce asigură folosirea stadionului pentru meciurile de acasă. Clubul trebuie să aibă cel puţin 2 terenuri de antrenament cu gazon şi cu dimensiuni minime de 90 x 45 m ; o sală cu dimensiuni de 60 x 40 m. Fiecare teren sau sală trebuie să fie dotate cu 2 vestiare cu suprafaţa de minim 20 mp.; cu 5 duşuri, 2 toalete cu scaun şi 1 pisoar fiecare. De asemenea, este obligatoriu să existe un cabinet medical cu materiale de prim ajutor, un punct de comandă al autorităților, sistem de televiziune cu circuit închis, sistem de sonorizare și sistem cu turnicheți la intrarea în stadion, care asigură intrarea individuală a spectatorilor. Stadionul trebuie dotat cu instalație de nocturnă, cu generator electric de rezervă pentru situașii de urgență. Regulile de comportament în interirorul stadionului trebuie să fie afișate într-un loc vizibil, iar pentru Liga I capacitatea totală nu trebuie să fie mai mică de 7.000 de locuri pe scaune. Pentru 10 % din capacitatea totală, în toate sectoarele de tribună, nu se vând bilete, din motive de securitate a spectatorilor. Începând cu sezonul 2013-2014, stadioanele pentru Liga I trebuie să aibă minim 3.000 de locuri acoperite pentru cele cu capacitatea de până la 10.000 de locuri şi 5.000 de locuri acoperite pentru cele cu capacitatea mai mare de 10.000 de locuri. Vestiarele și locurile pentru mass-media trebuie să aibă obligatoriu un minim de dotări, cabinet anti-dopping și amplasamente special pentru reclame. Este de reținut că niciun detaliu nu este lăsat la voia întâmplării. Spre exemplu, toate tribunele trebuie să dispună de instalaţii sanitare. Norma este: o toaletă la 150 de spectatori și un pişoar la 125 de spectatori. La 4 toalete de bărbați este necesară 1 toaletă pentru femei.

Articolul precedent„Bonificațiile” profesorilor, sistate
Articolul următorPași spre succes la Târgu-Neamț