Vladimir Laşcu – un nume de prestigiu în sportul pietrean. A devenit nu numai profesor emerit ci şi mentor al unor generaţii de sportivi şi tehnicieni care-şi amintesc cu respect şi admiraţie de numele său, nume de care se legă întemeierea în oraşul nostru a echipelor de oină şi baschet, precum şi dezvoltarea atletismului, gimnasticii şi schiului. Când spunem Vladimir Laşcu, spunem pârtia de schi de pe dealul Cozla, pe care a trasat-o şi amenajat-o împreună cu Petrică Covrig, Mişu Gheorghiu şi profesorul de volei Nicolae Teodorescu. Principiul care i-a guvernat viaţa a fost ”să fii cinstit şi să nu consideri că în profesiunea aleasă, doar salariul contează” – care se vrea un mesaj adresat tuturor oamenilor de sport.
“Părintele” sportului pietrean Vladimir Laşcu s-a născut pe15 mai 1909, la Samara, în Rusia imperială şi a decedat pe 24 decembrie 1996, la vârsta de 87 de ani, la Piatra Neamţ. Tatăl său, medicul psihiatru Gheorghe Laşcu, a fost directorul Spitalului Coştiugeni din Chişinău, senator liberal şi vicepreşedinte al Senatului României, în perioada interbelică, iar mama sa, Ecaterina Laşcu a fost actriţă de teatru. Căsătorit cu profesoara de limbă rusă, Maria Laşcu, a avut doi copii, Gheorghe Laşcu, actualmente profesor pensionar şi Doina (Tiuca) Laşcu, medic psihiatru la Paris. Absolvent al ANEFS Bucureşti, după ce un an a studiat Dreptul la Paris şi 3 ani Medicina la Cluj, Vladimir Laşcu a fost primul profesor pietrean de educaţie fizică care a obţinut gradul întâi în învăţământ şi titlul de profesor emerit. A profesat la Şcoala Normală de băieţi (1950-1955) şi la Liceul Petru Rareş (până la pensionare în 1971, după care a mai activat 3 ani ca instructor auto la Şcoala de şoferi amatori din Piatra Neamţ), unde elevii au beneficiat de ore deosebite în care au fost învătaţi să iubească sportul. Un fost elev al profesorului Laşcu, Mihai Iftime, relata: “Profesorul Laşcu a fost pentru mine un exemplu de viaţă. Era un om cu o cultură vastă, de la care puteai afla şi învăţa orice, indiferent de domeniu. Mie mi-a fost mai mult decât un simplu profesor de educaţie fizică. Cu el a început sportul şcolar în Piatra Neamţ”. Absolvent al Liceului Petru Rareş, promoţia 1959, arhitectul Nicolae Munteanu din Iaşi, este un alt fost elev al lui Vladimir Laşcu. Anul trecut cu prilejul împlinirii a 70 de ani, Nicolae Munteanu a fost prezent la Piatra Neamţ cu o expoziţie retrospectivă, ilustrând 45 de ani de activitate în domeniul proiectării de arhitectură. După proiectele sale, s-au realizat două importante lucrări în Piatra Neamţ: celebra vilă ”Matache” situată lângă Primăria Piatra Neamţ şi biserica ”Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Dărmăneşti. Într-un interviu acordat jurnalistului Viorel Cosma, de la “Mesagerul de Neamţ”, Nicolae Munteanu spunea că a fost marcat şi inspirat fundamental de profesorul Vladimir Laşcu, pe care l-a adulat. “De la el am învăţat ce înseamnă rezistenţa la alergările pe durată lungă, ce înseamnă o inimă sportivă, de ce o inimă poate fi dilatată şi nu e bolnavă. Am alergat pe distanţe foarte lungi, am alergat şi pe schiuri foarte mult. Asta mi-a dat o rezistenţă fizică şi o croială de adevărat luptător”. L-a iubit pe Vladimir Lascu şi pentru că a fost primul care i-a vorbit despre pluta Kon-Tiki şi exploratorul norvegian Thor Heyerdahl. “Ne uluia cu aceste poveşti minunate despre oameni deosebiţi. Aşa am ajuns să visez şi eu ca prin meseria mea să fac lucruri deosebite. Tot datorită lui Vladimir Laşcu am vrut să mă fac profesor de educaţie fizică, să stau mereu afară. Era altă viaţă…”
Distincţii
În semn de apreciere numeroase distincţii şi titluri i-au certificat valoarea printre care se numără: Brevetul “Merite sportive” (1957); medalia” Meritul sportiv clasa întâi” (1967); Placheta şi diploma de profesor emerit (1969); Titlul de “Cetăţean de onoare al municipiului Piatra Neamţ” (1995).
Iată cum l-a descris profesorul Paul Vasiliu, în “Monografia şcolilor normale din Piatra Neamţ (1912-2002)”: “A luptat pentru recunoşterea importanţei educaţiei fizice în şcoala şi a fost un animator al mişcării sportive de performanţă, mai ales al oinei, schiului şi baschetului. Cu echipa de oină a Şcolii Pedagogice de băieţi Piatra Neamţ, a ajuns să se lupte pentru titlul naţional cu echipe de club consacrate ca Steaua si Dinamo. De o corectitudine exemplară, exigent, ferm, muncitor, dăruit cu tot sufletul sportului şi cu o pregătire profesională de înalt nivel, s-a bucurat de mare autoritate şi preţuire”.
Dascălul de baschet
În februarie 2013, fostul director al Colegiului Naţional “Petru Rareş”, Mihai Mancaş i-a închinat profesorului Vladimir Laşcu un articol în revista “Apostolul”: ”Lucrurile se schimbaseră şi la educaţia fizică. În locul domnilor flotanţi sosise un bărbat înalt, sever, despre care aflasem cu interes că fusese odinioară campion universitar la schi. Dascălul cel nou ne impunea o nouă disciplină şi o nouă viziune asupra orelor de educaţie fizică. Nu mai jucam fotbal. În schimb, cu nişte mingi noi, mari şi ceva mai grele, învăţam un sport cuceritor, nobil, fără piedici şi ghionturi, baschetul. Profesorul ne instalase pe pereţi nişte cercuri de lemn, scoase din scaune de pai date la rebut, şi treaba mergea strună. Dar şi mai elegant ni s-a părut jocul de volei, combatanţii fiind obligaţi să nu pătrundă nici măcar în aerul din terenul adversarilor. Frumos şi captivant. Când a venit iarna, a fost adevăratul regal. Campionul de odinioară ne ducea sâmbăta seara la Lacu Roşu, cu o camionetă căpătată cu împrumut pe veresie, ne caza la o cabană cu priciuri, la poalele Suhardului, tot fără plată, şi dumineca ne învăţa arta nobilă a lunecatului pe două doage din lemn de hickori, schiatul clasic, cu plug, cristiană şi mai cu seamă cu ştiinţa de a cădea fără să te şonţeşti, cea mai importantă parte a învăţăturii. La orele de specialitate şi uneori după amiaza, în sala încălzită pe sponci, cu chiu cu vai, maestrul ne făcea gimnaşti şi îi izbutea atât de bine mişcarea, încât echipa liceului a câştigat nişte concursuri regionale şi pe Moldova, din echipă făcând parte şi viitoarea celebritate a televiziunii europene, Valeriu Lazarov. Ba învăţasem şi handbal, colegul nostru Stejărel Cojoc devenind cel mai bun portar din zonă. Am apucat să-l cunosc pe intelectualul Vladimir Laşcu, vorbitor a trei limbi, cititor avizat în toate trei, scriitor, autor de nuvele, din păcate nepublicate. Ca elev, l-am iubit. Fiind colegi, l-am admirat. O parte a personalităţii mele a fost şlefuită de sufletul său de pedagog, intelectual şi sportiv, etalon al profesiei sale!”.
Publicaţii
Colaborator la publicaţiile “Revista de educaţie fizică şi sport”, “Revista de Pedagogie”, “Gazeta Învăţământului”, ziarul “Ceahlăul”, Vladimir Laşcu a fost un nume cu autoritate în dezvoltarea sportului nemţean alături de Olimpiu Constantinescu Nehoi, Nicolae Teodorescu, Maria şi Constantin Săvinescu. De la venerabilul om de sport ne-a rămas şi un emoţionant document asupra vieţii din lagărele sovietice prin publicarea lucrării ”Traversarea deşertului” la Editura Albatros, în 1991. Criticii literari spun că: “Traversarea deşertului” e un document interesant găsindu-şi locul în “biblioteca teroarei” de tip comunist. Dar talentul cu care octogenarul autor povesteşte ”Traversarea deşertului” conferă cărţii sale o valoare în plus: aceea de proză adevărată. Cartea fost dedicată soţiei sale “cu dragoste, respect, devotament şi recunoştiinţă pentru tăria si abnegaţia cu care a suportat alături de mine binefacerile comunismului. Copiilor mei, ca amintire”. (Ana MOISE)
