Criticul literar Constantin Pricop, născut la 20 ianuarie 1949 în Piatra Neamţ, este unul din universitarii ieşeni de elită. Criticul şi poetul Constantin Pricop, fiul Aurorei Pricop (născută Pătraşcu), învăţătoare, şi al lui Constantin Pricop, profesor, a urmat şcoala elementară la Piatra Neamţ, apoi Liceul „Ştefan cel Mare” din Suceava şi Facultatea de Filologie, secţia română-franceză, a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi, absolvită în 1972. Între anii 1971-1972 este redactor-şef al revistei studenţeşti „Alma Mater”.
Lucrează, succesiv, pe posturile de corector, redactor şi secretar general de redacţie la revista „Convorbiri literare”, în 1991 intră ca lector la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, iar din 1992 predă la Facultatea de Litere a Universităţii ieşene, unde avansează până la gradul de profesor. Mai îndeplineşte funcţia de redactor-şef al publicaţiilor „Sud-Est” (1991-1992) şi „Continent” (din 1999).Colaborează cu poezii şi critică literară la „România literară”, „Cronica”, „Dacia literară”, „Steaua”, „Contrafort”, „Contrapunct” etc.
Cea mai importantă carte a lui Pricop este “Marginea şi centrul” (1990), un eseu care disimulează, sub aparenţele modeste de culegere de fragmente teoretice şi analize aplicate, orgoliul de a schiţa o teorie a criticii şi, implicit, un manifest. Autorul pledează pentru relaxarea sau mai curând pentru reformarea conceptului de „critică estetică”, adică pentru depăşirea unei sintagme legitim operaţionale strict contextual (deceniul al şaptelea al secolului trecut, marcat de foiletonism şi de recuperarea militantă a valorilor interbelice). Problemele majore ale vieţii, puse în joc de literatură, ar cere mai mult decât consideraţii circumscriind „calitatea imaginilo” „unitatea stilistică” etc.
Într-o lucrare de istorie a literaturii române vechi, “Naratori şi modelare umană în medievalitatea românească” (2000), semnată alături de Elvira Sorohan şi Valeriu P. Stancu, Pricop analizează şi defineşte aplicat timpul naraţiunii în cronicile lui Grigore Ureche, Miron Costin şi Ion Neculce. Alte volume: Viaţa fără sentimente, Bucureşti, 1982; Marginea şi centrul, Bucureşti, 1990; Seducţia ideologiilor şi luciditatea criticii, Bucureşti, 1999; Literatura şi tranziţia, Iaşi, 2000; Naratori şi modelare umană în medievalitatea românească (în colaborare cu Elvira Sorohan şi Valeriu P. Stancu), Iaşi, 2000. (N.S.)
