Crește numărul îmbolnăvirilor cu hepatita C

Medicii romașcani sunt de acord cu îndemnul făcut, acum câteva zile, de doctorul Adrian Streinu-Cercel (managerul Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş”)  prin care se cerea persoanelor născute înainte de 1989 să se testeze pentru virusul hepatitei C. Medicul Cătălina Pălăncianu admite că în ultimii ani a observat o creștere a numărului de bolnavi de hepatita C.

“Pot să susțin o astfel de campanie, din punct de vedere medical. Lucrez în secția de Interne și aici vin cei bolnavi cu virusul hepatitei C. Față de anii trecuți, avem mai mulți pacienți, în special din mediul rural și în special femei. Înainte nu se făceau aceste analize, iar acum – când putem să le facem – depistăm multe cazuri. Sunt foarte multe cazuri de cancer de ficat care se dezvoltă pe acest virus. Unii au avut hepatite subclinice, pentru care nu au avut nevoie de internare. Noi acum descoperim complicațiile. Netratată, infecția cu acest virus duce la ciroză sau cancer hepatic. Unele complicații se pot trata, cu anumite condiții – ce țin de pacient, starea bolii. Simptomologia prezintă astenie fizică, grețuri, vărsături, icter, în cazuri mai complicate ascită sau hemoragie digestivă”, a explicat medicul Cătălina Pălăncianu. Aceasta atrage atenția că virusul nu se transmite prin apă sau atingere de mâini, ci prin sânge și un procent mai mic – pe cale sexuală. (C. MATEI)

Autor:

Ultima ora

Atenție pe barajul de la Bicaz, circulație pe un singur sens! Drumarii execută lucrări de reparații

Lucrări de reparații și înlocuire a dispozitivelor de acoperire...

Ziua Imnului Național al României marcată la Piatra Neamț

Garnizoana Piatra Neamț organizează ceremonia militară dedicată Zilei Imnului...

Suceava. Atenționare meteo cod galben: averse torențiale, vânt, vijelii, descărcări electrice și grindină

Administrația Națională de Meteorologie a transmis două atenționări meteo...

Ziua Imnului Național al României marcată la Piatra Neamț

Garnizoana Piatra Neamț organizează ceremonia militară dedicată Zilei Imnului...

Suceava. Atenționare meteo cod galben: averse torențiale, vânt, vijelii, descărcări electrice și grindină

Administrația Națională de Meteorologie a transmis două atenționări meteo...

Știre actualizată. Clipe dramatice. Doi copii s-au înecat în râul Moldova

Actualizare ora 19.35: În ciuda eforturilor depuse, băieții, doi...

Accident la Gura Secului. O persoană a fost transportată la spital

Un accident rutier s-a produs astăzi, 26 iulie, în...