Credincioşi în gumari, recuperaţi de salvamontişti

DSC_0811

Chiar dacă nu a fost aglomeraţie ca în alţi ani, când Ziua Muntelui Ceahlău coincidea cu sărbătoarea Schimbarea la faţă, ieri tot au urcat vreo 600 de credincioşi la Dochia, mai ales că ştiau că vine mitropolitul. Coborârea a început relativ devreme, în jurul orei 14,30, numai că puţin după ora 16 a început o ploaie torenţială, care a limitat drastic vizibilitatea. Odată cu ploaia, au început să sune telefoanele la dispeceratul Salvamont. Primul apel a fost de la un turist care a observat două femei în vârstă, ambele epuizate.

„Erau echipate cu baticuţ, una avea în picioare gumari, cealaltă -pantofi de oraş, cărau nişte sacoşe şi aveau umbrele”, a făcut şeful Serviciului Salvamont „radiografia” cazului. „Amândouă erau din Iaşi, au făcut atâta drum, au urcat până la Dochia şi au coborât după câteva ore, deci era firesc să nu mai poată merge. Le-am coborât la microbuz şi tot drumul ne-au mulţumit şi ne-au spus că Dumnezeu ne-a adus”.

La scurt timp după ce au dus bătrânele la maşină, salvatorii montani au primit telefon de la un bărbat din Piatra Neamţ, care se rătăcise în pădure, într-o zonă în care a trecut peste două pâraie – singurul indiciu pe care l-a putut furniza. „De fapt au fost trei bărbaţi, cam la 58-60 de ani, un pic cam veseli”, ne-a declarat Raul Papalicef. „Doi dintre ei au coborât pe traseu, al treilea a urmat triunghiul galben, care marcheză legătura dintre Fântânele şi Duruitoarea. A mers el cam vreo oră aşa, şi când a văzut că nu ajunge nicăieri, a abandonat triunghiul galben şi a luat-o prin pădure. Ploua de abia vedeai la un metru şi n-a mai ştiut pe unde să meargă. Era ud până la piele şi plin de noroi cum căzuse. L-am reperat relativ repede când am auzit de două cursuri de apă şi l-am coborât şi pe el”.

După terminarea intervenţiei, salvamontiştii au fost anunţaţi că, pe un alt traseu, marcat cu cruce roşie, tot în zona Fântânele, este o bătrână care şi-a sucit glezna, aşa că au plecat s-o caute, fără să poată lua legătura cu ea, pentru că femeia, la fel ca şi primele două din Iaşi, nu avea telefon mobil.

În afară de cazurile de aseară, salvatorii montani au mai acordat asistenţă turiştilor care au căzut în timpul ascensiunilor şi au suferit diverse plăgi, nu grave, dar care se puteau infecta şi aveau şanse să devină probleme serioase. Tot de asistenţă medicală a avut nevoie şi un bărbat care a mâncat pacheţelul de acasă după ce l-a purtat câteva ore prin căldură, în ziua de 5 august, şi s-a ales cu o indigestie.

C. MIRCEA

Autor:

Ultima ora

Cod galben de vânt în Neamț, Bacău, Iași și Vaslui

Meteorologii Administrației Naționale (ANM) au emis în această dimineață...

FOTO. Sfânta Olimpiada de la Farcașa comemorată la Biserica Parohiei din localitate

Astăzi, 4 iulie, la biserica Parohiei Farcaşa din judeţul...

Alertă FBI: Campanie de phishing care vizează utilizatori Signal, WhatsApp și Telegram

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) anunță că FBI...

Bacău. Două persoane au ajuns la spital după un accident între două mașini

Două persoane au fost rănite în urma unui accident...

Cod galben de vânt în Neamț, Bacău, Iași și Vaslui

Meteorologii Administrației Naționale (ANM) au emis în această dimineață...

FOTO. Sfânta Olimpiada de la Farcașa comemorată la Biserica Parohiei din localitate

Astăzi, 4 iulie, la biserica Parohiei Farcaşa din judeţul...

Alertă FBI: Campanie de phishing care vizează utilizatori Signal, WhatsApp și Telegram

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) anunță că FBI...

Neamț. Accident la Adjudeni – polițiștii au găsit un adolescent la volan

Un accident de circulație soldat, din fericire, doar cu...

Neamț. Cultură ilegală de canabis la Dragomirești – anchetatorii au plecat cu 2,4 tone de plante

Actualizare. Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Neamț...