pietricica turism

Actualizare: Cei cinci intoxicați, patru femei cu vârste de 21, 42, 48 și 69 de ani și un bărbat de 78 de ani, au fost aduși la UPU Piatra Neamț. În această dimineață, aceștia au rămas internați în secția Medicină Internă, potrivit dr. Gabriela Bercea, directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț.

***Știre inițială***

Cinci persoane adulte, din Piatra Neamț, intoxicate după ce au mâncat ciuperci, au fost transportate la spital de echipajele SMURD de la ISU Neamț. Intervenția a fost solicitată la 112 în seara de 18 noiembrie, în jurul orei 22.30, la o locuință de pe strada Apusului. Pentru asistența medicală a celor intoxicați au fost trimise un echipaj de terapie intensivă mobilă, un echipaj de prim ajutor și un echipaj cu autospeciala de transport victime multiple, potrivit slt. Irina Popa, ofițerul de presă al ISU Neamț. Cei cinci erau conștienți, dar acuzau dureri de burtă și vomă. (C.I.)