Colegiul Național de Informatică din Piatra-Neamț şi Colegiul Tehnic ”Gheorghe Cartianu” din Piatra-Neamț vor fi premiate, vineri, 17 iunie, la Palatul Parlamentului din București, ca urmare a faptului că, în acest an, au obținut certificatul de ”Școală Europeană”.
Colegiul Tehnic ”Gheorghe Cartianu” s-a situat pe locul al VI-lea pe țară, cu 176 de puncte, iar Colegiul Național de Informatică s-a clasat pe poziția 42, cu 153 de puncte.
Iniţiativa Ministerului Educaţiei este recunoscută de instituţiile europene ca un exemplu de bună practică la nivel european. Acest certificat este valabil pentru o perioadă de trei ani, iar fiecare unitate câștigătoare va primi şi câte un premiu în valoare de 5.000 de lei (sumă care va fi utilizată pentru dotarea şcolilor cu materiale necesare bunei desfăşurări a activităţii didactice). (ZCH NEWS)