pietricica turism

* După ce Nichifor Crainic a afirmat că E. Lovinescu ar fi „sărmanul, criticul, care nu poate să-şi susţină măcar cu o iotă documentară gogomăniile”, acesta devine virulent pamfletar, închipuindu-şi „Namila tuciurie” povestindu-i împăratului uciderea balaurului cu şapte capete: „I le-am retezat, slăvite împărate, mânca-ţi-aş, pe toate şapte…să-mi sară ochii dacă mint…şi să-ţi spună şi ăl de Călinescu, că s-a nimerit şi el de faţă…” Crainic i-ar fi solicitat împăratului ca un grămătic să scrie povestea isprăvii lui(trimitere la premiul de 10000 de lei, instituit pentru un studiu despre gândirism). Plus mâna fetei! „Cumpănit, între haz şi indignare, împăratul nu se putu opri de a nu-i striga: «Huo, cioară!»”.

* Peste sicriul, coborât în criptă, cu trupul neînsufleţit al Margaretei Delavrancea (Bebs), una dintre fiicele lui Delavrancea, graţioasă comentatoare de la cenaclul „Sburătorul”, tocmai se aruncau bulgări de ţărână. Deodată se auzi o izbitură, care determinase mulţimea să întoarcă, speriată, capetele. E. Lovinescu zvârlise în groapă proaspătul său volum de Memorii. Să aibă Bebs ce citi în eternitate.

* Cele 4 tablouri ale lui E. Lovinescu, creionate de G. Călinescu în 7 ani de zile(1930-1937): 1. „are pasiune literară, dar n-are pasiunea literaturii”. 2. „Ajutat de un talent literar, până acum refuzat oricărui alt critic, d. E.L. stăpâneşte în aşa chip arena criticii, încât are duşmani, nu şi adversari”. 3. „D. E.L. a venit cu masca făcută, idealizată de la început, de sub care nu va ieşi niciodată”. 4. „Între vasta erudiţie a lui Maiorescu şi curiozitatea extraordinar de competentă a multor tineri, d. E.L. rămâne, în ciuda aparenţelor, unul dintre cei mai puţini cultivaţi scriitori, cu care nu poţi discuta decât chestiuni de strictă acualitate literară”. Lovise cu bâta(de baseball) în Lovinescu.

* Despre oscilaţiile critice ale lui Călinescu, doctorul de la Sorbona, E. Lovinescu, crede că se înscriu în logica sintagmei: „Multora le place brânza cu smântână, eu prefer Simfonia a V-a a lui Beethoven”. Eroica răutate dintre corifei…

* După ce Nichifor Crainic a afirmat că E. Lovinescu ar fi „sărmanul, criticul, care nu poate să-şi susţină măcar cu o iotă documentară gogomăniile, accesta devine virulent pamfletar, închipuindu-şi „Namila tuciurie” povestindu-i împăratului uciderea balaurului cu şapte capete: „I le-am retezat, slăvite împărate, mânca-ţi-aş, pe toate şapte…să-mi sară ochii dacă mint…şi să-ţi spună şi ăl de Călinescu, că s-a nimerit şi el de faţă…” Crainic i-ar fi solicitat împăratului ca un grămătic să scrie povestea isprăvii lui(trimitere la premiul de 10000 de lei, instituit pentru un studiu despre gândirism). Plus mâna fetei! „Cumpănit, între haz şi indignare, împăratul nu se putu opri de a nu-i striga: «Huo, cioară!»”.

* Un consilier insistase ca la a treia ediţie a cărţii sale, Lovinescu să-i facă prefaţa. Conu’ Evghenie rezistase două ediţii, dar acum nu-l mai putea refuza. Şi se justificase în faţa reproşurilor unui prieten cu o istorioară oprientală. Un condamnat la moarte îl implorase pe sultan să-i amâne executarea pedepsei cu un an, pentru a-şi învăţa măgarul să citească în abecedar. „Ali, ai înnebunit? Cum o să faci măgarul să citească?” „Mare prost eşti, Selime. Ce nu se poate întâmpla într-un an? Poate mor eu, poate moare sultanul, poate moare măgarul, poate – de unde mai ştii? – învaţă să citească”. „Aşa şi în cazul meu”, se explicase Lovinescu, „până la toamnă poate mor eu, poate moare consilierul, dar, mai probabil, poate nu apare ediţia a treia”. Culmea culmilor, se împlinise, neaşteptat, a doua ipoteză: în toamnă consilierul trecuse în lumea drepţilor.

* Fără evocarea lui Lovinescu, despre „legendarul” Costică Dissescu nu s-ar fi auzit: „Cine n-a aflat câteva din cele o mie de legende ce-i roiau în jur, asupra distracţiei, reală poate, dar pusă şi în serviciul unui egoism feroce, al unei lăcomii aprige pentru tot ce e voluptate, femei(câte anecdote n-au înveselit pe contemporani!), plăceri gastronomice. (…) Şi după ce cochetase cu budismul sau cu misticismul, practica acum un fel de «estetism», ce-l apropiase cândva de Al. Bogdan-Piteşti, cea mai înaltă expresie a corupţiei morale a societăţii noastre, cu pretenţie de rafinare”.

* Cifrele vestite ale Conului Evghenie Lovinescu în epocă: strada Câmpineanu, 40, urcând sus pe 50 de trepte. secolul 20. În a sa „Acquaforte”, E. Lovinescu se amuză pe seama unui profesor snob, care ţinea să-i trimită de sărbători cartea de vizită, cu precizări involuntar hazoase: „Marcu Aureliu Melencovici-Polsk, doctor de la «University of London», Traducător al lui Eminescu în englezeşte, Membru al Ligii contra zgomotului”. Ciudatul personagiu mai avea alergie la curentele de aer pe aleile Cişmigiului, la pieţe(agorofobie) şi pornografie(fiind participant la lucrările congresului Ligii împotriva pornografiei literare, ţinut la Geneva). Ciudat „melée” de fobii la acest Melencovici, vorbitor de limbi slave, scandinave şi engleză.