Sub acest titlu prezentăm fragmente din lucrarea lui Radu Mihai Crişan, “Spre Eminescu. Răspuns românesc la ameninţările prezentului şi la provocările viitorului”, ediţia a III-a revizuită, Editura Cartea Universitară, Bucureşti, 2005. Afirmaţiile lui Mihai Eminescu, în fragmente din presa de acum 150 de ani, sunt de o actualitate izbitoare, din care cauză cartea nu a circulat, fiind foarte puţin cunoscută.
La ţară putrezesc grânele omului nevândute, în oraş plăteşti pâinea cu preţul cu care se vinde la Viena sau la Paris. Căci firul de grâu trece prin douăzeci de mâini de la producător până la consumator şi pe această cale se scumpeşte, pentru că cele douăzeci de mâini corespund cu cinci zeci de guri cari, având a trăi de pe dânsul, produc o scumpete artificială. Va să zică, înmulţindu-se trebuinţele, trebuiau înmulţite izvoarele producţiunii şi nu samsarlâcul, căci la urma urmelor tot negoţul nu e decât un soi de samsarlâc între producător şi consumator, un fel de manipulare care scumpeşte articolele. În această manipulare naţia agricolă totdeauna pierde, pentru că productele ei sunt uniforme în privirea valorii şi, daca constituiesc o trebuinţă generală, nu e mai puţin adevărat că sunt cel mai general articol de producţiune, adică acela care se face pretutindeni. Pe când naţia agricolă plăteşte, atât transportul cât şi vama şi câştigul comerciantului la cumpărătura unui obiect industrial, tot în aceeaşi vreme vamă, transport şi câştigul comerciantului se scad din preţul cu care naţia agricolă îşi vinde productele – va să zică ea păgubeşte dublu în toate tranzacţiile ei, la vânzarea productelor ei, la cumpărătura celor străine. Apoi e cumplit de mare diferenţa între valori. Încărcând 500 vagoane cu grâu, capeţi în schimb o jumătate de vagon de obiecte de lux. C-un cuvânt naţia agricolă e expusă de-a fi esploatată de vecinul industrial, ba de-a pierde pe zi ce merge clasele sale de manufacturieri, cari, neputând concura cu fabrica, devin proletare.
