* Ce de viţii pe vremea lui Costachi Conachi: fimei cu feţe unse cu „atâta ghileală”; „o aristocraţie coruptă, tristă rămăşiţă a Fanarioţilor”; „Marghioliţă, azi e ziua ta, sau ba?… Se poate să nu avem lăutari?”; „Ticăloaselor!– iată unde aţi ajuns cu mândria voastră cea nebunească de a fi cucoane, să adunaţi la sindrofie papugii după uliţă, că sunt îmbrăcaţi nemţeşte şi că vorbesc cu Bonjur”.
* Seria a doua a „tabloul viţiilor” lui Conachi provine mai dinspre Muntenia: „Mânilor, nu vă-nlemniţi / Ci vedeţi să pipăiţi / Şi să strângeţi binişor / Acel minunat trupşor”; „Frunză verde ş-o lalea / Ai, Elizo, la şosea / La Băneasa în pădure / S-adunăm la fragi şi mure…”; „Eu sunt, o, Elizo, nu te speria! / Dar aprinde lampa să văz faţa ta”; „Sus în Dealul Spirii, beau, mănâncă, joacă / Toţi, băieţi de frunte, punga mult îşi seacă”; „«curgolea» Ştefan, pretinzând a se fi îngurluit pe la 1820 cu un beşleagă de Buzău şi a se fi dus cu acesta la Silistra, «ţinând loc de femei turcului»”. Nimic nou sub soare, ce lipsă de pudoare…
* „Sgârcit” ca boier, Costachi Conachi e generos în stihuri şi acrostihuri, dedicate femeilor pe care le-a iubit: Casandra, Anica, Elena, Lucsandra, Zulnia. Dragoste cu leşin: „Scripca jalnică, duioasă, răspunde la ohtul meu/ Şi spune în lumea toată cele ce pătimesc eu”. Reflecţii chinuite de un foc interior: „Amoriul nu-i ca clavirul să cânte numai lovit” (Love it!). Dar gata cu vrăjeala, conu’ Conachi e hotărât: „Nu pot a tăgădui / Că moriu…de nu te-oiu iubi”. Nu-i de şagă cu amoriu’, chiar de-l înghite Purgatoriu’ ”…
* Academicianul Eugen Simion se exprimă astfel despre Conachi, acest „soi de Petrarca purtând giubea şi anteriu” (cum îl numea Călinescu): „Este prima oară, după ştiinţa mea, când un poet erotic îndrăzneşte să vorbească astfel de lucruri şi să arunce o privire concupiscentă spre trupul femeii”. Dar să-l urmărim pe neostoitut boier „Mergând către iubită”: „Sânul pieptul dezvăleşte, / Ţâţişoare rumeioare, / Rădică di pi picioare / Orice feli de-nvălitoare / Şi spune cu îndrăzneală / C-oi să fac mare năvală”. Ultimul vers îi dezvăluie „Coiotului” intenţia făţişă…
