* Saloanele de înfrumuseţare (artificială) sortite falimentului încă din veacul XIX, sub pana unui iubitor de nuri, obsedatul şi obsesivul „boer poet” Conachi: „Pentru-ce îţi ungi, fimee, faţa cu atâta ghileală / Şi îţi murueşti obrazul cu băcan şi cu văpsală / Şi de ce-ţi încingi grumazul cu petre strălucitoare / Şi îţi umizăşti zulufii cu ape mirositoare?” Fimee, dătătoare de dulceţi, de ce-ţi?
* E atât de greu să-ţi dai seama la boierul-poet Costache Conachi (cândva rival la tron cu Mihail Sturza) că într-un acrostih prezentat într-un „răboj de femei iubite” sub numele de „AROIRAMI” o „ferea” de ochii bârfitori ai invidioşilor pe MARIOARA? Iată-l pe Costache Conachi, scriind scenarii la filme deocheate, de vizionat după…secolul XIX: „Cum simţeam că se bătea / Inima e subt a mea/ Cu răsuflări îndesite; / Pept pe pept tot apăsând, / Guriţa gură muşcând, / Ţâţişoare dezvălite…” Totul e pe tăvălite…
* Dialog erotic la început de secol XIX. Da’, hotărăşte-te odată, boierule Costachi Conache, ci tot şăzi în cumpână, că-mi vine acasă acuşâca omul meu, Haralambie, şi mătură podeaua cu amândoi!? Auzi la el, chisnovăială: „Urăsc pre femeia curvă, urăsc pre cea înţăleaptă, / Una zice vin degrabă, ceilaltă mai aşteaptă”.
* Poetul Costachi Conachi aprig se mai tânguie în numele iubirii: „Mă sfârşesc, amar mă doare”; „Am să leşin suspinând”; „tu numai sub ceriu eşti una…”; „Ah, te-ai dus dulci lumină, din zarea ochilor mei”. Cum se grăieşte în „mahalaua colosală” a lui Ornaru, Costachi, nu un oarecare („Merituri îndestul la mine văd”), e cam în limbă după gagică.
* Poetului-boier Costachi Conachi îi place femeia naturală, fără smacuri şi pomezi. Dac-ar asculta de Conachi, industria de cosmetice ar da faliment: „Pentruce îţi ungi fimee faţa cu-atâta ghileală / Şi îţi murueşti obrazul cu băcan şi cu văpsală / Şi di ce ţă-ncingi grumazul cu petri strălucitoare / Şi îţi cumizăşti zulufii cu ape mirositoare”.
