0:00

Un bărbat a murit după ce o stivă de lemne s-a prăbușit peste el. Incidentul s-a produs, pe 1 martie, în Săvinești, în incinta societății ZMZ Cherestea SRL.

La fața locului au ajuns imediat echipaje SMURD dar și inspectori de muncă, pentru cercetări: Evenimentul a avut loc pe data de 01.03.2014,la ora 12.30. Eu, personal, am fost anunțat de prefect la 15 minute de la incident. Persoana accidentată a decedat, potrivit echipajelor SMURD care au efectuat manevre de resuscitare, o oră mai târziu, la ora 13.30. În timp ce așeza lagărele pentru o nouă stivă de lemne, grămada de lângă el s-a prăbușit și l-a accidentat mortal. ITM Neamț are 15 zile legale la dispoziție să cerceteze cazul, împreună cu reprezentanți ai Poliției, urmând ca după aceste 15 zile și ca urmare a cercetărilor efectuate să se stabilească și dispozițiile legale ce urmează să fie aplicate în astfel de situații. În orice caz, este clar vorba despre încălcarea normelor de protecție a muncii. Bărbatul avea însă, din primele cercetări, un contract legal de muncă”, a declarat Ioan Popescu, inspector-șef ITM Neamț.

ZMZ Cherestea Săvinești este o societate înființată anul trecut, pe 31.07.2013, firmă al cărei administrator este un cetățean chinez, Chen Jianrong. Am luat legătura și cu reprezentanții societății, care spun că sunt la primul incident de acest fel și încă așteaptă finalizarea anchetei: „Nimeni din conducere nu era acolo. Nu știm exact ce s-a întâmplat. Nu ne e nici nouă bine deloc. Am luat legătura cu familia victimei. Le-am promis că le vom fi alături pe cât posibil”, ne-a declarat Ecaterina Zaharia, managerul firmei de Cherestea. Este primul accident de muncă mortal anchetat pe raza județului Neamț în 2014. (I.H.S.)

Articolul precedentSe caută medici pentru Oftalmologie și O.G.
Articolul următorDezbatere pe tema contorizării individuale a apei

1 COMENTARIU

  1. ATENTIE CA CHINZII NU RESPECTA CONTRACTELE DE MUNCA CE SA MAI VORBIM DE NORME DE PROTECTIE A MUNCII ,DAR IN SCHIMB DAU SPAGA GRASA LA TOTII INSPECTORII DE CONTROL SI ASTA O STIU BINE TOV INSPECTORI DCI TOTUL SE VA SFARSI CU CONCLUZIA CA DE VINA ERA MUNCITORUL .

Comentariile sunt închise.