0:00

Autoritățile nemțene se declară pregătite pentru Ebola, ZCH NEWS - sursa ta de informații

* angajații de la Ambulanță pot interveni în cazul unei suspiciuni de Ebola cu costumele folosite la gripa aviară
* „Cea mai importantă «măsură» în momentul de față este ca medicii să întrebe pacienții de unde vin și dacă au vizitat de curând țările cu cazuri confirmate de Ebola”, a declarat dr. Roxana Pipirigeanu, șef Compartiment de supraveghere epidemiologică din cadrul DSP Neamț

În Spania, țară în care se află și nemţeni, 5 persoane au fost internate la un spital din Madrid, după descoperirea, luni, 6 octombrie, a primului caz de infectare cu virusul Ebola în Europa. Autoritățile din Neamț dau asigurări că sunt pregătite să intervină în cazul apariției unui astfel de caz, în acest sens existând mai multe planuri de măsuri. La Ambulanță, potrivit asistentei șefe Mihaela Olaru, toți angajații au fost informați și au primit dispoziții referitoare la modul în care trebuie să acționeze dacă au de-a face cu un caz suspect.

„S-a elaborat un plan de măsuri, am trimis informări la toate substațiile. De altfel, la nivelul Serviciului de Ambulanță a fost alocată o mașină de intervenții din parcul auto de rezervă pentru un asemenea caz. Costumele folosite în cazul unei astfel de situații sunt cele care au rămas de când cu episodul de gripă aviară. Îngrijitorii trebuie să se protejeze purtând măști sanitare, ochelari de protecție și mănuși când îi îngrijesc pe bolnavi și să se spele în mod regulat pe mâini înainte și după un contact cu orice pacient cu febră. Tototdată, atunci când există o suspiciune se va anunța dispeceratul și Unitatea de Primiri Urgențe a celui mai apropiat spital astfel încât să se pregătească o cameră de izolare”, a spus Mihaela Olaru.

Odată ajuns la spital, suspectul de Ebola este dus într-o sală de izolare. O astfel de sală, potrivit dr. Ioan Lazăr, managerul Spitalului Județean, există și poate fi pusă la dispoziție în orice moment pentru o internare de urgență. „La Boli Infecțioase există o cameră de izolare pregătită pentru internarea unei persoane bolnave de Ebola. Mai mult intenționăm ca în viitor să extindem numărul camerelor de izolare. Pacientul nu va rămâne la noi ci va fi transportat la institutul din București”, a spus dr. Ioan Lazăr, managerul spitalului.

De la Direcția de Sănătate Publică Neamț, dr. Roxana Pipirigeanu, epidemiolog șef în cadrul Direcției de Sănătate Publică Neamț ne-a precizat că cel mai bun „plan” de măsuri împotriva virusului este identificarea acestuia.

„Cea mai importantă «măsură» în momentul de față este ca medicii să întrebe pacienții de unde vin și dacă au vizitat de curând țările cu cazuri confirmate de Ebola. Ca să nu pățim cum s-a întâmplat cu cazul din America unde pacientul nu a fost întrebat și a fost lăsat să meargă acasă. Noi am primit o avertizare de la Centrul Național de Supraveghere a Bolilor Transmisibile pe care am transmis-o mai departe unităților medicale, medicilor de familie. Ultimul raport de monitorizare a alertelor internaționale, din 2 octombrie, arată că în total au fost înregistrate 7.178 de cazuri de Ebola. În urma îmbolnăvirii cu Ebola au murit 3.338 de persoane. Cazuri noi s-au descoperit în Guineea. Liberia, Sierra Leone. Nu au mai fost transmise cazuri în Nigeria și Senegal”, a spus dr. Pipirigeanu.

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, o persoană nu este contagioasă atât timp cât nu manifestă simptomele în cauză. Acestea pot include febră, dureri de cap, dureri musculare și articulare, o stare de slăbiciune generală, diaree, vomă, lipsa poftei de mâncare și, uneori, sângerări. Perioada de incubație a bolii este de la două până la 21 de zile.  Transmiterea virusului Ebola nu se face prin aer, ca în cazul gripei, ci prin contact direct cu fluide corporale provenite de la persoane bolnave sau prin contact cu instrumente medicale (ace de seringă etc.) sau obiecte (îmbrăcăminte) contaminate. Sângele, materiile fecale și voma sunt cele mai contagioase fluide, subliniază Organizația Mondială a Sănătății.

Marian TEODOROF

Articolul precedentDIICOT Neamţ, nemulţumită de pedeapsa pentru Lucian Darie
Articolul următorCel mai mare fan al Ceahlăului lansează a patra carte

1 COMENTARIU

  1. „cu costumele de la gripa aviara” :))) si se va face dezinfectie cu substanta „de care stim noi” cumparata de la „stim noi cine”. penibil…

Comentariile sunt închise.