0:00

ANL îi face temele viceprimăriței Simionică, ZCH NEWS - sursa ta de informații

• agenția națională subliniază că locuințele construite și închiriate sunt proprietatea autorităților locale
• tot primăria și consiliul local sunt în măsură să decidă dacă și la ce preț vând apartamentele

Chiriașii ANL din Piatra Neamț sunt, de fapt, chiriașii primăriei. Este o realitate, valabilă nu doar la Piatra Neamț, ci și în toate localitățile în care Agenția Națională pentru Locuințe a construit blocuri de locuințe destinate celor care nu aveau și nu-și puteau permite casă luată de pe piața liberă, indiferent că vorbim de cumpărare sau închiriere. Precizarea, venită oficial din partea ANL, este adresată atât celor care locuiesc în astfel de apartamente, cât și autorităților care, poate, au o perspectivă eronată asupra regimului acestor imobile. La Piatra Neamț, vorbim de viceprimărița Aurelia Simionică.

Ce nu știe viceprimărița, dar spune

Aurelia Simionică a declarat, nu demult, că în Perla Moldovei poposește o comisie de la ANL, care, chipurile, ar veni să constate ce locuințe ar trebui să se mai construiască și, totodată, să vadă câți din actualii ocupanți ai locuințelor ar fi dispuși să le cumpere.

”Cei de la ANL vor să stabilească o strategie pentru a demara noi lucrări, dar și pentru a stabili modul de calcul al prețului pe metrul pătrat atât pentru vânzarea locuințelor ANL, cât și pentru chiriile plătite pentru aceste locuințe”, a spus viceprimărița, parcă uitând că locuințele au fost ridicate, într-adevăr, de ANL, pe banii statului, dar ele au fost predate în proprietate municipiului Piatra Neamț, prin distinsele sale organe – primăria și consiliul local – care, mai departe, le-au dat spre administrare și relaționare cu chiriașii societății proprii, indiferent că de-a lungul vremii ea s-a numit Locato sau Locativ Serv.

Se prea poate ca viceprimărița să nu fi uitat, ci, pur și simplu, să nu fi știut, deși e greu de crezut având în vedere experiența sa în administrație locală, aflată la al doilea mandat. Ceva-ceva tot știe însă: ”Calcul pe metrul pătrat pentru a stabili contravaloarea unei astfel de locuințe trebuie să se facă în funcție de zonele unde sunt amplasate. De asemenea, noi trebuie să ne gândim și la costurile din bugetul local pentru administrarea locuințelor ANL, pentru cadastrul blocurilor, pentru certificatele energetice și pentru cadastrul individual. ANL decontează doar 1% din aceste cheltuieli. Noi am cerut să se vină cu reglementări concrete care să ne ajute”, a declarat ea, cu același prilej.

Ce știe ANL și spune

”Urmare a apariţiei unei serii de articole în presa locală privind protestul spontan al chiriaşilor ANL din municipiul Piatra Neamţ şi pentru buna informare a opiniei publice, Agenţia Naţională pentru Locuinţe face următoarele precizări:

Potrivit articolului 2 din Legea 152/1998, republicată, privind înfiinţarea ANL, locuinţele destinate închirierii sunt construite prin Programul Locuinţe pentru tineri. Programul se adresează persoanelor care nu au împlinit vârsta de 35 de ani şi care nu îşi permit să închirieze sau să cumpere o locuinţă de pe piaţa liberă. Construcţia locuinţelor pentru tineri este finanţată de la bugetul de stat şi după finalizarea lucrărilor acestea sunt predate de către ANL autorităţilor publice locale în vederea repartizării şi vânzării către chiriaşi, conform Legii 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe.

Regimul  juridic al  locuinţelor  pentru tineri construite prin programul ANL este reglementat la alin. (2) al art. 8 din  Legea nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, care prevede: «Locuinţele pentru tineri destinate închirierii, inclusiv cele construite şi destinate în mod exclusiv închirierii tinerilor specialişti din învăţământ sau sănătate, realizate în condiţiile prezentei legi, fac obiectul proprietăţii private a statului. Locuinţele pentru tineri destinate închirierii sunt administrate, în conformitate cu prevederile legale în materie aflate în vigoare, de autorităţile administraţiei publice locale ale unităţilor administrativ-teritoriale în care acestea sunt amplasate, iar cele destinate în mod exclusiv închirierii tinerilor specialişti din învăţământ sau sănătate sunt administrate de autorităţile administraţiei publice centrale din domeniul învăţământului, respectiv din domeniul sănătăţii ori sunt în administrarea unor unităţi aflate în subordinea sau sub coordonarea acestor autorităţi, potrivit legii.»

Repartizarea locuinţelor pentru tineri destinate închirierii, construite şi date în exploatare prin programele derulate de ANL se face după criterii stabilite şi adoptate de autorităţile administraţiei publice locale şi/sau centrale care preiau în administrare aceste locuinţe, cu avizul MDRAP, pe baza unor criterii-cadru de acces la locuinţe şi, respectiv, de prioritate în repartizarea locuinţelor, aprobate prin hotărâre a Guvernului.

Potrivit art. 19+4, alin. (3) din HG nr. 962/2001, autorităţile administraţiei publice locale au obligativitatea ţinerii evidenţei stricte (lunare şi cumulative) a locuinţelor pentru tineri destinate închirierii precum şi a justificărilor, modului de calcul şi nivelului actual al chiriei percepute.

Autorităţile publice locale stabilesc cuantumul chiriei ţinând cont de prevederile Anexei nr. 16 a HG nr. 962/2001 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe.

Contractele de închiriere se încheie pe o durată de 5 ani de la data repartizării locuinţei. După expirarea acestei perioade contractuale prelungirea contractului de închiriere se face pe o perioadă de un an, în următoarele condiţii:

 a) prin recalcularea chiriei, pentru titularii de contract care au împlinit vârsta de 35 de ani. Chiria va acoperi cheltuielile de administrare, întreţinere şi reparaţii, impozitele pe clădiri şi pe teren, precum şi recuperarea investiţiei, în funcţie de durata normată stabilită potrivit prevederilor legale, precum şi un profit supus negocierii între părţi.

b) prin păstrarea condiţiilor contractuale iniţiale referitoare la cuantumul chiriei, pentru titularii de contract care nu au împlinit vârsta de 35 de ani.

Conform legii, autorităţile publice locale stabilesc nivelul chiriilor şi încasează sumele respective, în speţă Consiliul Local şi Primăria Municipiului Piatra Neamţ. Rezultă aşadar, raportat la blocurile ANL din municipiul Piatra Neamţ, că agenţia nu are competenţele legale în stabilirea chiriei, iar vânzarea se realizează tot în baza calculelor efectuate de autorităţile locale”.

Mai rezultă, tot pe cale de consecință, că locul ales de protestatari pentru a-și spune păsurile și durerile legate de locuințele în care stau cu chirie a fost greșit ales și ar fi fost mai potrivit și oportun să aibă loc pe platoul Curții Domnești, în fața instituției care are puterea decizională și faptică în această problemă, recte primăria. Iar doamna vice ar fi trebuit să emită declarații cu temele făcute. Sau măcar să-l fi întrebat pe șeful ei.

Irina CĂLIN

”ANL este cea care administrează, ei sunt cei care construiesc și urmăresc aplicarea și respectarea legilor după care funcționează. Legea 152 prevede regimul juridic al locuințelor ANL. Sunt două lucruri distincte deși pe undeva au dreptate pentru că eu ca primărie le administrez, în baza legii 152 care reglementează regimul juridic al acestor apartamente. Aceste locuințe sunt ale statului” – Aurelia Simionică.

Articolul precedent… pe scurt …
Articolul următorRetrogradarea, echivalentă cu dezastrul