0:00

Ceahlăul Piatra Neamţ s-a oprit de șase etape la granița celor 33 de puncte, dar rezultatele foarte bune realizate în 2013 nu sunt suficiente pentru un final liniştit de campionat, așa cum au considerat conducătorii clubului, atunci când au fost de acord cu transferul lui Vasile Miriuță la CFR Cluj. Echipa construită în primele 19 etape, n-a mai jucat nimic sub comanda lui Costel Ilie şi Marian Bondrea. Fără un atac redutabil care să înscrie etapă de etapă, nemţenii au un an 2014 extrem de slab, cu o singură victorie, obţinută la Galați, printr-un gol marcat de un fundaș: Gabi Cânu. Dintr-o echipă fără griji, fără o pregătire fizică, tehnico-tactică și fără jucători care să întărească lotul, Ceahlăul a redevenit echipa care nu mai sperie pe nimeni.

Ioan Mironaş, directorul sportiv al clubului, crede că formația pregătită de Marin Barbu mai poate obține cel puțin 6 puncte, pentru a strânge 39 de puncte, necesare pentru evitarea retrogradării: „Eu cred că 39 de puncte reprezintă limita de la care se obţine menţinerea în Liga I. Nu luăm în considerare chestiunile financiare legate de retrogradare. Ar fi o nenorocire din punct de vedere al spiritului echipei, avem copii foarte buni care merită să joace la nivelul primei ligi. Tradiţia clubului nostru ar fi afectată”. Cu cine mai joacă Ceahlăul în ultimele 5 etape: Săgeata Năvodari (vineri, 2 mai, ora 18.30), FC Botoșani (acasă), ACS Poli Timișoara (deplasare), FC Vaslui (acasă), Viitorul (deplasare)

Retrogradarea, echivalentă cu dezastrul, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Săgeata s-a redresat sub comanda lui Cătălin Anghel

Aflată la prima participare în Liga I, Săgeata Năvodari face faţă cu greu campionatului, dar își joacă șansa meci de meci. Dobrogenii au învins etapa trecută în deplasare cu 1-0 pe Oțelul Galați și au un moral bun pe finalul campionatului. Săgeata ocupă locul al 14-lea, cu doar 32 de puncte acumulate până acum, cu unul mai puțin decât Ceahlăul. Echipa este antrenată de Cătălin Anghel, cel care şi-ar putea aduce „contribuţia” la retrogradarea a două echipe. În turul campionatului Anghel a pregătit-o pe Viitorul, echipă aflată pe locul 17, care a acumulat până în prezent 30 de puncte, cu 3 mai puțin decât Ceahlăul.

Deşi echipa se bate pentru evitarea retrogradării, managerul general al clublui, Aurelian Băbuţan este extrem de optimist: „Am mare încredere că nu vom fi sub linie. Avem un program accesibil, nu trebuie să pierdem acasă. Ştiu programul celorlalte echipe, fac calcule şi noaptea. Eu sunt foarte optimist, vom rămâne în Liga 1 cu siguranţă”. Cu cine mai are de jucat Săgeata Năvodari: Ceahlăul (acasă), Astra Giurgiu (deplasare), Concordia Chiajna (acasă), Dinamo (deplasare), CFR Cluj (acasă).

Narcis Răducan nu ia în calcul retrogradarea

Cu 31 de puncte acumulate, Oţelul Galaţi ocupă locul al 15-lea primul ce duce în Liga a II-a. Gălăţenii se bazează foarte mult pe cele două meciuri pe care le vor juca acasă cu adversarele directe la evitarea retrogradării, plus meciul cu Steaua, din ultima etapă, în care bucureștenii, cu titlul acontat, nu mai au nevoie neapărată de victorie. Narcis Răducan, directorul executiv al clubului, consideră că salvarea de la retrogradare este realizabilă: „Avem parte de cea mai atractivă luptă de la retrogradare de după revoluţie. Pentru cei neutri este un spectacol agreabil, dar nouă, celor implicaţi ne consumă foarte multă energie. Avem la mâna noastră rezolvarea cazului, jucăm acasă cu două contracandidate. Cred că ne vom salva cu 37-38 de puncte. Am reuşit să ne întărim în iarnă şi asta ne-a ajutat. Retrogradarea ar fi un dezastru. Se pierde aproximativ un milion de euro din drepturile de televizare”. Meciuri rămase de jucat: FC Botoșani (deplasare), ACS Poli Timișoara (acasă), FC Vaslui (deplasare), Viitorul (acasă), Steaua (deplasare).

Brașovul vrea 5 victorii în ultimele 5 etape

Cu cele 30 de puncte acumulate până acum, la trei puncte de Ceahlăul, FC Braşov se află pe locul al 16-lea, al doilea ce duce în liga secundă. Adrian Szabo, Aurică Ţicleanu, Alexandru Pelici, Ilie Stan au fost primii patru antrenori ai echipei în acest sezon. „Stegarii”, conduşi din iarnă  de Cornel Ţălnar, se bazează pe mulți jucători cu experienţă precum Buga, Cristea, Surdu sau Grigorie. FC Braşov plătește tribut pentru inconstanţa de la nivelul băncii tehnice. Constantin Zotta, preşedintele braşovenilor este foarte optimist în ceea ce priveşte parcursul echipei sale: “Pierderile financiare provocate de retrogradare nu intră în calculele mele. Vrem să luăm 15 puncte în cele cinci etape rămase. Jocul echipei îmi dă speranţe că putem obţine maximum în meciurile următoare”.

Cu cine mai joacă Brașovul: Dinamo (acasă), Corona Brașov (acasă), CFR Cluj (deplasare), U Cluj (acasă), Gaz Metan Mediaș (deplasare).

Viitorul întâlnește Ceahlăul în ultima etapă

Viitorul are un sezon mult mai complicat, comparativ cu cel de anul trecut. Echipa patronată de Gheorghe Hagi a strâns 30 de puncte, ocupând penultima poziţie în clasament. Lipsa de experienţă a jucătorilor, faptul că echipa joacă în exil la Chiajna şi plecarea vedetelor Iancu, Chiţu şi Alibec, au afectat parcursul echipei pregătite de Bogdan Argeș Vintilă. Viitorul a învins-o și ea pe Corona Brașov, cu 4-0 în etapa trecută și speră să se salveze, mai ales că va juca în ultima etapă cu Ceahlăul, pe teren propriu, un meci ce poate fi decisiv. Preşedintele Paul Peniu pare puţin resemnat: „Noi avem nevoie de puncte în toate meciurile rămase. Chiar dacă vom retrograda, nu facem o tragedie din asta. Proiectul nostru merge înainte, promovăm costant tineri jucători. Retrogradarea ar fi doar un pas mic înapoi, însă avem puterea să o luăm de la capăt”. Meciuri Viitorului, rămase de disputat: U Cluj (acasă), Pandurii Târgu Jiu (deplasare), Petrolul Ploiești (acasă), Oțelul Galați (deplasare), Ceahlăul (acasă).

Cristi SOROCEANU

Articolul precedentANL îi face temele viceprimăriței Simionică
Articolul următorHainele vorbește … la pesedeu

2 COMENTARII

  1. In numele suporterilor adevarati, incoruptibili, din Piatra Neamt, delcar:
    -ne-am saturat de bataia de joc perpetua a conducerii clubului vis-a-vis de sportul numit FOTBAL, bataie de joc ce a atins apogeul in acest sezon de liga 1, 2013-2014! Faptele sunt cat se poate de clare: termini turul de campionat pe locul 6 cu cel mai mic nr. de infrangeri din istorie intr-un tur de campionat al primei ligi si cu cel mai bun antrenor din istoria clubului; pentru ca n-ai bani/chef sa sustii o posibila performanta, faci peste capul antrenorului BLATUL ODIOS cu ultima clasata, Corona Brasov, determinandu-l astfel sa plece imediat la alta echipa; schimbi macazul la echipa cu 180 de grade de la performanta la COOPERATIVA BLATISTA pe principiul ”avem suficiente pct. ca sa ramanem in liga 1, n-avem bani, vindem meciuri” si astfel dai cu piciorul la toata munca depusa in turul de campionat; cand se ingroasa gluma si este clar ca se va retrograda cu brio cu 30-35 pct., nu iei nicio masura benefica, aduci cei mai ieftini si coruptibili antrenori si speri doar in jocul rezultatelor, care ne va fi defavorabil!
    -condamnam vehement refuzul nesimtit al conducerii clubului de a face performanta, precum si reaua vointa perpetuata de 10 ani in acest sens; solicitam demisia in bloc a conducerii si vanzarea pe bune, oficiala, a clubului (macar solicitam, suntem constienti ca nu se va intampla niciodata aceste lucruri normale, logice si fiersti)!
    -solicitam BOICOTUL TOTAL al tuturor platitorilor de bilete pana ce revendicarile noastre se vor realiza, in afara celor de-ai conducerii care primesc abonamente moca, sa nu mai vina nimeni la stadion!
    -ne vom dezice total de clubul de fotbal FC Ceahlaul Piatra Neamt incepand cu finalul acestui sezon, bataia de joc din acest sezon a pus capac oricaror farame de sperante intr-un fotbal normal la aceasta echipa!
    JOS MESTECANEANU, MIRONAS et CO!!!

  2. Eu,as completa,comentariul tau ,Huuuuo!Mai mult nu merita acesti castraveti.

Comentariile sunt închise.