0:00

După ce le-au pus în vedere, în repetate rânduri, managerilor de spitale să rezolve toate problemele care-i împiedicau să obţină autorizaţiile de securitate la incendiu, pompierii de la Inspecţia de Prevenire din cadrul ISU Neamţ au trecut la măsuri drastice. Controalele făcute în luna ianuarie la 26 de operatori economici şi 44 de instituții s-au finalizat cu depistarea a 434 de nereguli, din care 37 au fost soluționate, iar 306 sancționate (190 de avertismente verbale, 80 avertismente scrise şi 36 de amenzi în valoare de 259.600 lei).

Amenzi pentru spitalele care pot arde cu tot cu pacienţi, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiUna dintre temele importante de control a vizat spitalele din judeţ, Sanatoriul de Balneofizioterapie şi Recuperare Medicală ”Dr. Dimitrie Cantemir” Bălțăteşti U.M. 02275, dar şi Nefromed Dialysis Centers – Centrul de dializă Piatra Neamț; Diaverum Romania – Centrul de dializă Roman şi Mediss Center – Centrul de dializa Târgu Neamț.

În cadrul acestor controale au fost constatate 119 nereguli din care 14 au fost remediate pe timpul controalelor, 44 dintre acestea fiind sancționate cu avertismente verbale, 14 cu avertismente scrise și 6 cu amenzi în cuantum de 83.500 lei”, a declarat lt. col. Mihai Ciprian Mitrea, şeful Inspecţiei de Prevenire. „Au fost date în funcțiune, după efectuarea lucrărilor de modernizare și recompartimentare, fără ca, în prealabil, să se fi solicitat/obținut avizul/autorizația de securitate la incendiu Corpul Ftiziologie al Spitalului de Pneumoftiziologie Bisericani şi etajul 5 din corpul Chirurgical al Spitalului Județean de Urgență Neamț. Menționăm că a fost obținută autorizația de securitate la incendiu pentru etajul 4 și a fost depusă documentația, în vederea obținerii autorizației de securitate la incendiu pentru etajul 5. La Spitalului Județean de Urgență Neamț au fost începute lucrările de amenajare a blocului operator la etajul 2 al clădirii SC Nefromed Dialysis Centers și pasarelă de legătură cu etajul 2 al Pavilionului Chirurgical, fără ca, în prealabil, să se solicite avizul de securitate la incendiu. La Spitalul Municipal Roman, nu a fost obținută autorizația de securitate la incendiu, la punerea în funcțiune a Secției de Psihiatrie, dar au fost realizate instalațiile cu rol de apărare împotriva incendiilor. La SC Palimed SRL – Centrul de îngrijiri paliative Târgu Neamț, schimbarea de destinație din pensiune în centru de îngrijire paliativă a fost realizată fără aviz de securitate la incendiu, obiectivul fiind pus în funcțiune fără a se obține autorizația de securitate la incendiu”.

Cea mai mare amendă, de 50.000 de lei, a fost aplicată Fundaţiei Medicale ”Speranța Bolnavilor” Barticești, unde clădirea construită prin etajare şi alipire, pentru amenajarea unui centru de balneofizioterapie, funcționa fără autorizație de securitate la incendiu. Documentaţia a fost depusă din anul 2014 şi, încă de atunci, pompierii au cerut conducerii unităţii să remedieze cele 14 nereguli din cauza cărora nu se putea elibera autorizaţia de securitate la incendiu. Acest lucru nu s-a întâmplat nici până acum, motiv pentru care Inspecţia de Prevenire a aplicat o amendă „generoasă”. Palimed a scăpat mai ieftin, cu doar 10.000 de lei.

La SC Clinica Medicală Sf. Andrei SRL Piatra Neamț pentru spațiul de la etajul I (spitalizare de zi), extindere la spațiul existent de la subsol si parter, nu s-au solicitat și obținut avizul și autorizația ISU, deşi obiectivul funcţiona la data controlului data controlului.

La Spitalul Orășenesc Târgu Neamț s-a realizat un hidrant exterior fără aviz, iar la spitalele din Roman și Bicaz o parte din hidranţi nu funcţionează. Alte nereguli, care în caz de incendiu, pot avea efecte catastrofale sunt uşile de pe anumite secţii, care nu se deschid spre exterior, şi depozitarea a tot felul de obiecte pe căile de acces, astfel încât evacuarea ar fi mult îngreunată.

Eu cred că problema de fond este conştientizarea nevoii de autorizare”, a declarat colonelul Ioan Niţică, şeful ISU Neamţ. „Este prost s-o luăm mereu de la capăt şi să reconstruim, în loc să dezvoltăm. Dacă nu înţelegem că trebuie să curăţăm coşul de fum pentru că altfel putem rămâne fără acoperiş deasupra capului în mijlocul iernii, dacă nu înţelegem că ne poate lua foc casa dacă folosim siguranţe necalibrate, vom fi mereu condamnaţi s-o luăm de la capăt. Orice situaţie de urgenţă trebuie învăţată ca o lecţie. Scopul nostru nu este să sancţionăm, ci să convingem oamenii să se conformeze acelui nivel de securitate pe care Statul Român îl impune. Însă unde este vorba despre rea-voinţă, trebuie să dăm amenzi”.

Cristina MIRCEA

Articolul precedentPiatra Neamț – promovat cu Nicu Alifantis la Târgu de Turism al României
Articolul următorMoarte cumplită pentru o femeie de 56 de ani
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.