0:00

Adrian D. Romila: „Dacă vrei să exişti ca scriitor, trebuie, totuşi, să ieşi din provincie”, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Adrian G. Romila este cel mai tânăr membru al Uniunii Scriitorilor care trăieşte în judeţul Neamţ. S-a născut la 29 septembrie 1974, la Piatra-Neamţ, a absolvit Facultatea de Litere a Universităţii „Al. I. Cuza”, din Iaşi, secţia română-latină, și un master în literatură comparată şi folclor. A finalizat în 2005 un doctorat în folclor şi antropologie culturală la aceeaşi universitate. Volumul său, ”Imaginea Raiului în cultura populară. Eseu de antropologie” (Timpul, Iaşi: 2009) a obținut premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Iaşi. În 2010 a publicat volumul de eseuri de critică literară ”De-a dragostea și drumul. Stații de lectură” (Eikon, Cluj-Napoca). În 2011 a fost distins cu premiul pentru critică literară de către revista ”Luceafărul de dimineață” din București. Ultima carte e una de proză, ”În drum spre sud. Roman de aventură” (Brumar, Timișoara: 2012). În prezent este membru al Uniunii Scriitorilor din România, deține rubrici permanente de cronică literară în ”Convorbiri literare” și „Luceafărul de dimineaţă” și este redactor la trimestrialul cultural „Conta”, editat la Piatra-Neamț. Zilele acestea l-am mai chestionat cu două întrebări legate de scrisul său, critica literară.

* De unde apetitul de a da note scriitorilor? Te consideri, în fondul tău, un justiţiar sau un cititor care nu tace precum fac cei mai mulţi?

– Când ești un cititor feroce, specializat, și când activezi în lumea scriitoricească, simți nevoia să comunici, să-ți transmiți impresiile de lectură, să încerci să le impui, să le testezi. Nu sunt un justițiar, nu am vocație polemică, am scris rar despre cărți care nu mi-au plăcut. Am dat rar verdicte negative, când nu mi-a plăcut o carte, am preferat să nu scriu despre ea. Dar nu pot tăcea de tot, asta e! Nu aș putea sta fără să scriu despre cărțile care-mi spun ceva.

* Eşti unul din criticii literari apăruţi brusc acum un deceniu. De ce ai ales să te lansezi în Capitală (revista ”Luceafărul”), când aveai atâtea reviste în preajmă?

– Trebuie, totuși, să ieși din provincie, dacă vrei să exiști, ca scriitor, și o revistă centrală e o asemenea ocazie. Am scris și pentru Iași, și pentru Cluj, și pentru Botoșani, pe unde am avut deschideri. Ba chiar, la un moment dat, am avut vreo două eseuri mai sobre în regretata ”Idei în dialog”. Asta mi-a confirmat, în primul rând, că nu muncesc degeaba și că sunt eligibil, chiar dacă stau în provincie. Acum primesc invitații de a răspunde la anchetele ”României literare”, uneori, așa că sunt mulțumit. Și văd că și alți scriitori din Piatra (Adrian Alui Gheorghe, Emil Nicolae, Vasile Baghiu, dvs., Cristian Livescu) sunt ”centrali”, sunt chiar de mai de mult. Mă bucur și mă onorează că fac parte dintre ei. Acum contează, cred, cât de bine scrii, nu unde stai, neapărat. Există internetul. La ”Luceafărul” am fost recomandat de Adrian Alui Gheorghe, așa am intrat printre bucureșteni, mai apoi (de altfel, Adrian mi-a deschis multe ”uși”, ca optzecist clasic, încă în viață și-n istorii literare). Am primit două premii de critică literară de la ”Luceafărul”, odată sub Marius Tupan, altă dată sub noua echipă a lui Horia Gârbea. Dar, când a fost să pun umărul la un proiect cultural local, nu am dat înapoi. Am fost în echipa redacțională de la mai vechea ”Antiteze”, acum sunt la ”Conta”, contează să nu abandonezi și să-ți faci treaba bine. Să scrii valoros.

Articolul precedentBisericile de lemn nemţene, bijuterii arhitectonice
Articolul următorLa Agapia, cu poetul Gheorghe Simon : « Măicuţele, transparente ferestre prin care priveşte Dumnezeu »