0:00

Accident în Ceahlău de ”Ziua piramidei”, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiFaptul că anul acesta Ziua Muntelui Ceahlău (care se sărbătorește în prima duminică din august) și Schimbarea la Față (hramul schitului de la Dochia) au fost în zile diferite, s-a văzut în numărul de turiști care au urcat să vadă piramida sau să participe la slujbă.

Dacă în week-end au fost 2000 de oameni în Ceahlău, astăzi cred că au fost vreo 300 de la schit și 400 să vadă piramida”, a declarat Raul Papalicef, șeful Serviciului Salvamont Neamț.

Una dintre femeile care a urcat la schit, a fost coborâtă de salvamontiști. Ea a căzut, în zona Gardul Stănilelor și a suferit o fractură de picior, cu deplasare. A intervenit echipa de la Baza Salvamont Dochia, care a făcut joncțiunea cu o altă echipă, în Curmătura la Scaune, de unde viactima a fost transportată cu o autoutilitară de teren până în Stațiunea Durău, de unde a preluat-o ambulanța.

C.M.

 

Articolul precedentAnul şcolar începe pe 14 septembrie! Deciziile vor fi luate la nivel local, în baza a trei scenarii!
Articolul următorUn polițist are Covid, 5 colegi de-ai lui sunt în izolare la domiciliu