Motto: “Dascăl model de o deosebită calitate umană, de o demnitate desăvârşită. A lăsat în urma lui tradiţia de care liceul beneficiază astăzi”. (promoţia 1961 petru-rareş.blogspot.ro)
Dascălul Vladimir Laşcu a rămas în analele educaţiei fizice şi sportului din judeţul Neamţ, unicul profesor emerit. Distincţia a primit-o în anul 1969, an în care eminentului om de sport i-a fost înmânată şi “Diploma de onoare” din partea instituţiei care conducea sportul la nivel naţional. “De curând, în cadrul unei festivităţi care a avut loc în capitală, a fost conferită din partea Biroului CNEFS «Diploma de onoare» unor entuziaşti pionieri ai mişcării noastre sportive, care de-a lungul întregii vieţi şi-au adus o contribuţie importantă la pregătirea generaţiilor de sportivi, la înrădăcinarea puternică, în orice colţ de ţară, a dragostei şi pasiunii pentru sport. Printre cei care au fost răsplătiţi pentru merite deosebite în sprijinirea mişcării sportive s-a aflat şi profesorul emerit Vladimir Laşcu de la liceul centenar «Petru Rareş» din Piatra Neamţ”. (Constantin Bostan, Ceahlăul, duminică, 31 august 1969)
105 ani de la naşterea profesorului Laşcu
În această săptămână, pe 15 mai, se împlinesc 105 ani de la naşterea profesorului Vladimir Laşcu. De-o demnitate rară, cumpătat, inteligent, înzestrat cu o forţă de muncă fără seamăn, distinsul dascăl s-a îndrăgostit de sport la 18 ani, când se afla la studii la Paris.
“- Pe atunci alergam semifondul, săream la înălţime, practicam înotul şi tot atunci am obţinut un rezultat bun – mai ales pentru acele timpuri – la 1.500 metri: 4, 25 minute.
– Dumneavoastră aţi iniţiat în tainele schiului foarte mulţi elevi; unde şi când aţi făcut cunoştinţă cu acest sport?
-Întors de la Paris, unde am stat un an, m-am înscris la Institutul de Medicină din Cluj. Aici, împreună cu doi colegi, am descoperit ce înseamnă schiul… dintr-un manual elveţian în limba franceză! Da, pur şi simplu, e un sport pe care l-am descoperit; fiindcă în Cluj încă nu se ştia de aşa ceva… Seara învăţam după carte, iar dimineaţa făceam «lecţii practice»; aşa am ajuns să facem cristiane fără să le fi văzut vreodată!…
– Se pare că între timp aţi schimbat locul şi obiectul studiilor…
– Da, m-am lăsat de medicină şi am plecat la Institutul de Educaţie Fizică din Bucureşti, pe care l-am absolvit în 1937. Aici am făcut sport de performanţă, schiul devenind «o dragoste fulgerătoare» transformată în pasiune. De altfel, la finalele universitare din 1936 am reuşit să obţin locul al 2-lea în proba de slalom. Tot la Bucureşti am urmat şi primul curs de antrenori de înot al federaţiei noastre de nataţie, curs ţinut de germanul Sommer, fost campion olimpic”. (Constantin Bostan, Ceahlăul, duminică, 31 august 1969)
Formator de sportivi celebri
Printre sportivi săi, ajunşi celebri în acele vremuri, s-au numărat Eugen Nemţeanu, Vladimir Bulat, Alexandru Brasat, Ion Cristea, Constantin Simion, Petre Curelaru, Gheorghe Ungureanu, Aurel Popovici.
“- La început au fost atletul Eugen Nemţeanu (profesor de educaţie fizică la Constanţa) şi Vladimir Bulat, fostul campion la patinaj viteză.
– Bănuiesc că aţi continuat într-un «crescendo»!.
– Din păcate nu, pentru că a intervenit războiul. Am revenit la matcă, în 1949, când am fost numit profesor la Liceul Petru Rareş. Şi bineînţeles, una din primele preocupări a fost propagarea schiului. Am făcut cu elevii o tabără pe Rarău, iar dintre «discipolii» de atunci, trebuie menţionaţi Constantin Săvinescu, actualul coleg de catedră şi inginerul Niculescu.
– Să înnodăm deci firul rupt şi să vă urmărim activitatea de profesorat.
– Trecând la Şcoala Pedagogică de învăţători (actualul Colegiul Naţional Gheorghe Asachi) am format o echipă de oină, care ajungând la etapa finală a campionatului republican, a ocupat locul al 4-lea (au fost 28 de echipe participante). Şi iar am revenit la «Petru Rareş», ocupându-mă (de prin 1955) şi de atletism în cadrul unei secţii de performanţă, care-şi schimba mereu forul tutelar. Am avut bucuria de a-i vedea pe unii dintre elevii mei ocupând locuri fruntaşe şi de a câştiga titluri de campioni republicani: Alexandru Brasat (80 m junior – 9,3 secunde-şi apoi 100 m în 11,4 secunde – campion republican şcolar), Ion Cristea (de asemenea campion şcolar la disc, greutate, suliţă, şi component al ştafetei de 4×100 m, alături de Constantin Simion, Petre Curelaru, Alexandru Brasat). De atletism m-am ocupat până acum 2 ani, unul dintre bunii mei elevi fiind Gheorghe Ungureanu, actualul alergător de 800 m de la clubul Dinamo Bucureşti.
– Să nu uităm baschetul… Aţi fost un «pionier» şi în acest sport foarte cunoscut astăzi în Piatra Neamţ.
– Am început cu o grupă de băieţi, tot prin 1955, apoi am iniţiat în acest joc o echipă de fete, eleve ale liceului (băieţii au fost preluaţi de prof. Constantin Săvinescu). Şi iarăşi «mă voi lăuda», amintindu-vă că Aurel Popovici, actualul baschetbalist al lotului naţional, a fost component al echipei Voinţa, cu care a reuşit să câştige primul campionat regional pentru juniori”. (Constantin Bostan, Ceahlăul, duminică, 31 august 1969)
“Mă mândresc că am fost elevul dumneavoastră!”
În timpul interviului realizat de Constantin Bostan, în 1969, “din Geneva a sosit pe adresa profesorului Vladimir Laşcu o ilustrată expediată de unul dintre foştii săi elevi – Florin Roşu – angajat în diplomaţie. Dintre rândurile elevului de altădată, care a aflat din ziare de decernarea ”Diplomei de Onoare” fostului profesor, am reţinut acest crâmpei: ”Mă mândresc că am fost elevul dumneavoastră!…”.
Şofer la Sanatoriul Bisericani
Împrejurările din anii de restrişte, l-au adus pe Vladimir Laşcu şi în postura de şofer, profesie pe care a exercitat-o cu acelaşi devotament. “Din toamna anului 1948 am devenit şofer la Bisericani. Acel an a rămas marcat în amintirea mea de interdependenţă dintre munca epuizantă şi căldura prieteniei acelui colectiv de medici admirabili-o perfectă simbioză între munca fizică şi mediul intelectual elevat. În vară a ars o parte a acoperişului sanatoriului. Conform procedurii comuniste, directorul – bineînţeles, fără nicio vină – a făcut patru luni de puşcărie, iar eu ca prieten al lui, am fost dat afară, fără aviz sindical. M-a scos din încurcătură doctorul Todică Kirileanu, directorul adjunct, care, sfidând instrucţiunile partidului, mi-a eliberat o dovadă prin care atesta că am plecat «la cerere». Astfel, în toamna anului 1949 m-am putut reîncadra în învăţământ la Liceul Petru Rareş din Piatra Neamţ”. (Vladimir Gh. Laşcu, Traversarea deşertului).
Nobilul dascăl a ieşit la pensie în anul 1971, după care a mai lucrat trei ani ca instructor auto la Şcoala de şoferi amatori din Piatra Neamţ. Ne-a părăsit în urmă cu 18 ani, pe 24 decembrie 1996, la vârsta de 87 de ani. “Cred că şansa, atunci când apare, trebuie prinsă imediat, şi nicio secundă mai târziu şi fără a judeca prea mult, căci altfel… dispare”, spunea profesorul Laşcu. Mă bucur nespus că am avut şansa să vă cunosc!
Ana MOISE
Vladimir Laşcu: “Profesorul de educaţie fizică are nevoie de o pregătire multilaterală, fiindcă prestigiul unui slujitor al sportului trebuie dublat de prestigiul unui om cu un larg orizont intelectual”.
