Dr. Radu Maxim, pus sub control judiciar

ciocan judecata

* instanţa i-a interzis să mai profeseze ca medic legist
* flagrantul a fost organizat în ultima lui zi de serviciu, înainte de pensionare

Tribunalul Bucureşti a decis că medicul legist Radu Ioan Maxim, şeful laboratorului de profil din Roman, poate fi cercetat în stare de libertate pentru cele 8 infracţiuni de luare de mită şi 5 infracţiuni de fals intelectual, de care este acuzat. Medicul a fost lăsat să plece acasă, sub control judiciar, ceea ce presupune că trebuie să fie la dispoziţia anchetatorilor şi să respecte toate obligaţiile impuse de instanţă. Inclusiv aceea de a nu mai profesa, lucru care oricum urma să se întâmple pentru că vineri, 16 mai, când s-a organizat flagrantul a fost ultima zi de serviciu a medicului, înainte de pensionare. Decizia instanţei de a-l lăsa liber pe dr. Maxim s-a bazat pe lipsa pericolului social – de vreme ce nu mai poate profesa, medicul nu mai are cum să influenţeze vreo anchetă penală, prin eliberarea unor certificate medico-legale nereale. Pe de altă parte, dr. Radu Maxim este foarte aproape de vârsta de 70 de ani şi beneficiază de clemenţa oferită prin lege persoanelor care au depăşit 60 de ani.

Vineri, dr. Maxim a picat în capcana pregătită de un investigator sub acoperire, care i-a oferit 300 de lei, pentru a-i elibera un certificat medico-legal care să ateste că a suferit leziuni mai grave decât în realitate, în urma unui accident rutier. “Din probatoriul administrat în cauză până la acest moment al urmăririi penale, a reieşit faptul că inculpatul, în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, în schimbul unor sume de bani, la solicitarea beneficiarilor, a atestat, în mod nereal, în certificatele medico-legale eliberate un număr de zile de îngrijiri medicale mai mic/mai mare decât cele necesare/efectuate în fapt, în vederea atenuării sau agravării situaţiei juridice a beneficiarului/ agresorului”, se arată în comunicatul Parchetul General.

Contrar aşteptărilor, anchetatorii care au percheziţionat locuinţa medicului nu au găsit sume mari de bani, dar suspiciunea că dr. Maxim a făcut comerţ cu certificate de mai multe ori de-a lungul carierei sale va plana mereu asupra lui. Şi o va purta, ca pe-o “parafă” până la sfârşit.

Cristina MIRCEA

Autor:

Ultima ora

Bacalaureat 2026, sesiune oarecum diferită față de anii anteriori. Canicula a dictat luarea unor măsuri

Prima zi a săptămânii viitoare, 28 iunie 2025, debutează...

Video-Foto. Incendiu de proporții la stația de sortare deșeuri reciclabile din Stroiești

Pompierii militari de la subunitățile Suceava, Fălticeni și Gura...

Polițiști nemțeni premiați de Ministerul Afacerilor Interne pentru că au refuzat să ia mită

Doi polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț...

Piatra Fest 2026 – câteva mii de persoane au fost la concertul din Piața Ștefan cel Mare

Câteva mii de pietreni de toate vârstele, preponderent adolescenți...

Video-Foto. Incendiu de proporții la stația de sortare deșeuri reciclabile din Stroiești

Pompierii militari de la subunitățile Suceava, Fălticeni și Gura...

Polițiști nemțeni premiați de Ministerul Afacerilor Interne pentru că au refuzat să ia mită

Doi polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț...

Piatra Fest 2026 – câteva mii de persoane au fost la concertul din Piața Ștefan cel Mare

Câteva mii de pietreni de toate vârstele, preponderent adolescenți...

Plan de măsuri pentru combaterea efectelor caniculei prezentat de Prefectura Neamț

Zilele următoare se anunță dificile din cauza caniculei, temperaturile...