COMUNICAT DE PRESĂ

piatra curata 01

Vineri, 4 aprilie, Handbal Club Feminin, Volei Club Municipal, Organizaţia Pensionarilor, precum şi liceele Colegiul Tehnic Gheorghe Cartianu şi Liceul cu Program Sportiv s-au alăturat campaniei Piatra Curată.

Startul a fost dat de către CS Handbal Club Feminin pe muntele Cozla, în zona cuprinsă între Colibele Haiducilor şi Platoul Gospodinelor. Echipa de handbaliste condusă de profesorul Dan Valentin, împreună cu celelalte persoane din stafful tehnic au colectat 17 saci de deşeuri, în cantitate totală de 300 kg.

O zonă foarte grav afectată de aruncarea ilegală a deşeurilor a fost ecologizată de către Organizaţia Pensionarilor Neamţ. Este vorba de zona cuprinsă între str. Prof. Iulian Antonescu şi str. Izvoare din cartierul 1 Mai. S-au alăturat campaniei aproximativ 100 de voluntari pensionari, care au reşit să strângă în două ore 100 de saci de deşeuri însumând aprox. o tonă.

Elevii Colegiului Tehnic Gheorghe Cartianu s-au înscris în campanie şi au  ecologizat zona liceului şi cea adiacentă arterelor de la poalele Pietricicăi. Cei aproximativ 200 de elevi au colectat 420 kg deşeuri.

Şi elevii Liceului cu Program Sportiv alături de sportivii de la Volei Club Municipal conduşi de profesorul Constantin Niţă au participat la campanie, ecologizând împrejurimile liceului din cartierul Dărmăneşti şi o parte din malul Cuejdiului până la parcul din zona Aurora. Aici s-au colectat 30 de saci cu deşeuri, o cantitate de aprox. 450 kg.

În condiţiile în care vremea o va permite, sâmbătă, 5 aprilie, cluburile de arte marţiale din Piatra-Neamt, împreună cu echipa de fotbal în sală Futsal Ceahăul vor ecologiza Dealul Cârlomanu, iar Asociaţia Sens Civic Piatra Neamţ va ecologiza malurile râului Bistriţa în zona Barajului Bâtca Doamnei.

Toţi cei care doresc să se alăture campaniei, persoane fizice, sunt rugaţi să ia legătura cu preşedinţii asociaţiilor din care fac parte. De asemenea, ONG-urile şi agenţii economici care nu s-au înscris deja în campanie şi doresc să o facă sunt rugaţi să apeleze numărul de telefon 0233/210872.

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Rochia aleasă spune mai multe despre tine decât crezi

    O rochie nu este niciodată doar o bucată de material cusut la două...

    Sistemul medical riscă să se blocheze în 2-3 săptămâni, avertizează ministrul interimar al Sănătății

    Fără o rectificare bugetară până la începutul lunii noiembrie, serviciile de ambulanță și...

    Vaslui. Accident la Negrești. O tânără a ajuns la spital

    Un accident în care au fost implicate un autoturism și o autoutilitară s-a...

    Șoferițe implicate în toate cele trei accidente raportate în Neamț. La Tașca, un tânăr este cel vinovat

    În toate cele trei evenimente rutiere raportate de polițiști în Neamț, între 9...

    Ștafeta Veteranilor Invictus a ajuns la Bacău. Militarii au preluat traseul roșu de la echipa din Vaslui

    Militarii Bazei 95 Aeriană „Erou căpitan aviator Alexandru Șerbănescu” au preluat, luni, Ștafeta...

    Neamț. A intrat să fure din bucătăria de vară, dar a fugit când l-a văzut o vecină. Suspectul are 15 ani

    O tentativă de furt din comuna Trifești s-a încheiat fără pradă luată din...

    Bărbat din Vaslui reținut după un atac cu toporul asupra concubinei, la Oniceni

    Un bărbat de 36 de ani, din județul Vaslui, a fost reținut pentru...

    Incendiu la o casă din Răucești. Locuința a ars în totalitate

    Un incendiu a izbucnit în noaptea de luni spre marți, 13 octombrie, la...