În primăriile dinNeamț, PSD+PNL=LOVE

Primarii și viceprimarii din Neamț așteaptă cuminți să vadă ce se întâmplă la centru pentru a vedea cum se scaldă apele în teritoriu. Chiar și așa, după modelul Târgu Neamț, unde primarul PSD Daniel Harpa a spus că va face în continuare echipă bună cu viceprimarul PNL, Traian Humulescu, majoritatea primarilor PSD, ce au ca secunzi viceprimari de la PNL, spun că e păcat ca lucrurile bune să se strice. Situația este asemănătoare și în privința majorităților din consiliile locale ale comunelor, cu mici excepții.

„Să se aşeze apele”

”Nici nu se discută așa ceva, noi facem echipă bună și asta am făcut de la început, totul în interesul comunității locale”, a declarat primarul PSD al comunei Dulcești, Mihai Michiu.

”Nu! De ce? Dacă un lucru este bun, noi acum să-l stricăm? Noi cei de jos suntem mai raționali, ăia de sus sunt cu capul în nori. Ei se gândesc și fac totul până la alegeri. Noi facem administrație nu politică”, a declarat primarul comunei Cordun, Adrian Diaconu, membru PSD.

”Eu sunt de la PNL și viceprimarul la fel, dar este posibil să se schimbe majoritățile în consiliul local. La noi sunt 4 consilieri PSD, 3 PNL, 2 PDL și unul de la UNPR. Așteptăm să se așeze apele și vom vedea ce se întâmplă în continuare”, a declarat primarul PNL al comunei Făurei, Dragoș Ungureanu.

”Eu unul nu m-am gândit la așa ceva, deși mai am și sincope de colaborare cu viceprimarul. Opoziția la noi în comună e majoritară și știți că de obicei dacă au majoritate, consilierii fac invers decât ce vrea primarul. Să vedem ce se întâmplă în țară”, a spus primarul PSD al comunei Răucești, Ilie Apostoaie.

11 localităţi

În județul Neamț, sunt 11 unități teritorial-administrative care au viceprimari PNL și 6 comune cu primari aleși pe listele USL la alegerile locale din 2012, dar care reprezintă PNL. Trei dintre comunele conduse de primari PNL au ca viceprimari reprezentanți ai PSD, trei au viceprimari tot de la PNL, iar restul au viceprimari care provin din alte formațiuni politice. Potrivit legii viceprimarul sau viceprimarii unei unități teritorial-administrative sunt propuși, susținuți și votați de majoritățile din consiliile locale. (I. CĂLIN)

Autor:

Ultima ora

Cod roșu de furtuni în Suceava și Botoșani

După mai multe zile cu temperaturi extreme, în zone...

Accident cu patru răniți după o manevră bruscă

Patru angajați ai unei firme din Roman au acuzat...

Accident la Hangu – un șofer a rămas încarcerat după ce mașina a ajuns pe cupolă

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...

Titluri de stat FIDELIS – ediția de iulie aduce dobânzi de până la  7,55%

Ministerul Finanțelor anunță o nouă emisiune de titluri de...

Cod roșu de furtuni în Suceava și Botoșani

După mai multe zile cu temperaturi extreme, în zone...

Accident cu patru răniți după o manevră bruscă

Patru angajați ai unei firme din Roman au acuzat...

Titluri de stat FIDELIS – ediția de iulie aduce dobânzi de până la  7,55%

Ministerul Finanțelor anunță o nouă emisiune de titluri de...

Neamț. Accident la Crăcăoani – traficul este blocat

Actualizare Accidentul a fost anunțat prin apel la numărul unic...

Coduri concurente de caniculă și instabilitate atmosferică în Regiunea Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie a emis noi atenționări de...

Video. Iași – copil de 12 ani înecat într-un iaz

Un copil în vârstă de 12 ani și-a pierdut...