Forțe speciale din România, Republica Moldova și Spania – exercițiu tactic cu peste 100 de militari

Cea de-a doua ediție a Blue Guardians – exercițiu tactic în care sunt implicați peste 100 de militari din România, Republica Moldova și Spania, are loc în perioada 26 – 30 mai. „Începând de astăzi, peste 100 de polițiști și luptători din cadrul structurilor de intervenție din județele Maramureș, Suceava, Iași, Vaslui, Galați și Tulcea, alături de reprezentanți ai Brigăzii cu destinație specială „Fulger” din Republica Moldova, ai Forțelor pentru Operațiuni Speciale (FOS) și ai Guardia Civil din Spania, participă la un amplu exercițiu de antrenament integrat organizat de Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani, în colaborare cu Inspectoratul de Poliție Județean Suceava”, anunță IPJ Botoșani.Forțe speciale din România, Republica Moldova și Spania – exercițiu tactic cu peste 100 de militari

Timp de o săptămână vor avea loc activități complexe de pregătire tactică, antrenamente în teren dificil și trageri cu toate categoriile de armament din dotare, în condiții care simulează intervenții reale. Exercițiul se va încheia pe 30 mai cu o demonstrație tactică desfășurată în baza unui scenariu operativ, care va pune accent pe cooperarea interinstituțională, coordonarea în teren și reacția integrată la amenințări deosebite.

Astfel de activități contribuie în mod esențial la creșterea capacității operaționale a structurilor de intervenție, la armonizarea procedurilor și la dezvoltarea unei culturi comune de securitate. Antrenamentele desfășurate în sistem integrat permit testarea eficienței tacticilor într-un cadru realist, în timp ce schimbul de experiență dintre participanți – proveniți din structuri diferite, dar cu misiuni similare – facilitează adaptarea rapidă la noi tipuri de amenințări și întărește colaborarea internațională în domeniul ordinii publice și securității”, mai arată sursa citată.Forțe speciale din România, Republica Moldova și Spania – exercițiu tactic cu peste 100 de militari

Mesaje false și dezinformări în social media

În acest context trebuie punctat faptul că Ministerul Apărării Naționale a emis un comunicat prin care acuză dezinformări și informații false pe subiecte de securitate și apărare, distribuite în mediul online. „Semnalăm două noi încercări de dezinformare, pe subiecte care vizează apărarea și securitatea națională, distribuite în diferite platforme de comunicare digitală. Prima dintre acestea folosește un așa-zis „comunicat MApN”, distribuit prin platforma WhatsApp. „Documentul” este redactat într-o formă care încearcă să imite un comunicat de presă al MApN și anunță restricționarea circulației cetățenilor de sex masculin cu vârste între 18 și 65 de ani, ca urmare a instituirii stării de mobilizare în România, în urma unei așa-zise decizii recente a CSAT. Dezmințim categoric autenticitatea acestui document. Acesta nu a fost emis de Ministerul Apărării Naționale și conține informații false și alarmiste, menite să creeze panică și confuzie în rândul populației. Comunicatele MApN pot fi consultate pe pagina oficială de internet a instituției.  Adevăratul comunicat înregistrat cu numărul 46 a fost emis de Biroul de presă al MApN la data de 19 februarie și se referă la un cu totul alt subiect decât cel conținut de documentul falsificat”, conform inforadar.mapn.ro.

Aceeași sursă mai arată că dezinformarea continuă seria de acțiuni menite a spori teama generată de războiul de agresiune pe care Federația Rusă îl desfășoară în prezent în Ucraina, și că MApN va sesiza autoritățile judiciare. O a doua acțiune de dezinformare, distribuită pe platformele TikTok, YouTube și Facebook, face referire la așa-zise „decizii” oficiale comunicate de autoritățile SUA cu privire la retragerea totală a militarilor americani dislocați în România, inclusiv la retragerea sistemului antirachetă Aegis Ashore dislocat de Armata SUA în Baza 99 Deveselu. „Aceste informații sunt false și nu au niciun fundament real. Militarii dislocați de Armata Statelor Unite ale Americii în România, ca parte a măsurilor de consolidare a flancului estic al NATO, în baza parteneriatului strategic dintre Statele Unite și România își desfășoară activitatea normal. Sistemul antirachetă Aegis Ashore de la Deveselu își desfășoară, de asemenea, activitatea în parametrii planificați, ca parte a scutului antibalistic al Alianței Nord-Atlantice”.

Din analiza mediului informațional, este de așteptat ca acțiuni de dezinformare de acest gen, care vizează subiecte de securitate și apărare națională, să continue și în perioada imediat următoare. Aceste acțiuni de manipulare servesc doar scopului de a întreține o stare de teamă și confuzie în rândul opiniei publice din România, în contextul agresiunii armate pe care forțele Federației Ruse o desfășoară împotriva Ucrainei. „Recomandăm tuturor utilizatorilor din România care folosesc platformele de comunicare digitală să manifeste prudență înainte de a redistribui informații pe aceste subiecte, care au caracter alarmist, senzaționalist sau care pot genera panică. Veridicitatea acestor informații poate fi cu ușurință verificată din surse oficiale”, se arată în comunicatul postat pe inforadar.mapn.ro.

FOTO – VIDEO IPJ Botoșani

(G. S.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Vara debutează cu o minivacanță – trei zile libere de Rusalii și Ziua Copilului

Începutul verii calendaristice înseamnă o nouă minivacanță pentru oamenii...

Foto. Accident cu răniți la Târgu-Neamț

Actualizare: „În urma verificărilor efectuate de polițiști s-a stabilit...

RO-ALERT – urs la Bicaz Chei. Este a doua avertizare în mai puțin de 24 de ore

Actualizare „Astăzi, jandarmii montani nemțeni au intervenit în localitatea Bicaz-Chei,...