Bărbatul acuzat că a provocat accidentul mortal de la Oglinzi rămâne în arest preventiv

Bărbatul acuzat că a provocat accidentul mortal de la Oglinzi rămâne în arest preventivTânărul de 21 de ani, Daniel Gabriel Afloarei, cel care conducea autoutilitara implicată în accidentul din 8 iulie, de la Oglinzi, în urma căruia o femeie de 54 de ani a murit şi alţi 3 pasageri au fost răniţi grav (amănunte aici) a contestat, fără succes, măsura arestului preventiv pentru 30 de zile dispusă de Judecătoria Târgu Neamţ. Astăzi, Tribunalul Neamţ i-a respins cererea, ca nefondată, decizia fiind definitivă și l-a obligat la achitarea cheltuielor judiciare generate de contestația sa, în valoare de 150 de lei.

Reamintim faptul că accidentul a avut loc pe DN 15C, autoutilitara condusă de tânăr, deşi nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie, lovind în plin autoturismul ce venea pe sensul opus de mers, condus de un bărbat de 64 de ani din localitate.

Afloarei a părăsit locul accidentului, acesta fiind depistat mai târziu, în urma cercetărilor desfăşurate de poliţişti, în localitatea Răuceşti şi reţinut pentru 24 de ore.

Acum tânărul urmează să fie judecat pentru mai multe infracţiuni: ucidere din culpă, părăsirea locului accidentului, vătămare corporală din culpă şi conducere fără permis.

Angela Croitoru

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

A venit vacanța, pentru majoritatea elevilor!

Vineri, 19 iunie 2026, a fost ultima zi din...

Piatra-Neamț: Tărâmul Copiilor, o poartă deschisă spre vacanța de vară

Cei mici și părinții lor sunt invitați să se...

De maxim interes-265 de milioane de euro pentru energie verde: AFIR deschide sesiunea de finanțare

Fermierii și IMM-urile pot accesa fonduri nerambursabile pentru proiecte...