Polițiștii locali și jandarmii patrulează în zona Bisericii Sf. Parascheva

Polițiștii locali și jandarmii patrulează în zona Bisericii Sf. ParaschevaÎncepând din această seară (13 octombrie),de la ora 18, până în seara de 14 octombrie la aceeași oră, polițiștii locali și jandarmii vor patrula în zona Bisericii Sf. Parascheva din Piatra Neamț,al cărei hram se sărbătorește mâine.

Reamintim enoriașilor și participanților la slujba de vecernie, din seara de 13 octombrie și la liturghia din data de 14 octombrie, că trebuie respectate prevederile Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru răspândirea SARS – COV2 (păstrarea distanței de 2 metri între persoane și obligativitatea purtării măștii de protecție în interior și exterior, în zonele și spațiile deschise aglomerate). De asemenea, este importantă evitarea aglomerării interiorului bisericii și a căilor de acces”, a declarat Irina Ștefănescu, purtătorul de cuvânt al Poliției locale Piatra-Neamț.

C.M.Polițiștii locali și jandarmii patrulează în zona Bisericii Sf. Parascheva

Autor:

Ultima ora

Bărbat accidentat pe trecerea de pietoni în Bicaz

Un bărbat în vârstă de 72 de ani, din...

Dronă prăbușită în județul Suceava, la 20 de km de granița cu Ucraina

Actualizare: „În urma verificărilor efectuate de către echipa de...

Botoșani. Casă distrusă după o deflagrație la Cristești

Acoperișul unei locuințe a sărit în aer și din...

Iași. Muniție descoperită în timpul unor lucrări de construcții

Nu mai puțin de 92 de elemente de muniție...

Căutarea unei nonagenare în Comarna, final cu emoție și solidaritate!

O misiune de căutare a unei persoane dispărute, în...