Guvernul dezbate astăzi o lege pentru aplicarea măsurilor după 15 mai

Guvernul României se întruneşte luni, 11 mai, pe ordinea de zi fiind un singur punct: „Proiect de lege privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19”. Vă reamintim că, după data de 15 mai, România iese de sub rigorile stării de urgenţă, iar autorităţile afirmă că au nevoie de instrumente juridice pentru a controla pandemia. Şedinţa a început la ora 11:00.

Guvernul dezbate astăzi o lege pentru aplicarea măsurilor după 15 maiGuvernul României a apelat la această metodă, având în vedere riscul ca ordonanţa de urgenţă, prin care se dorea legiferarea stării de alertă, să fie declarată neconstituţională, în urma unei sesizări a Avocatului Poporului. Mai mult, măsurile sanitare ce ar putea fi aplicate după 15 mai au fost supuse dezbaterii publice. (M. CONSTANTINESCU)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Vaslui. Accident cu un rănit pe strada Decebal

Un eveniment rutier soldat cu rănirea unei persoane a...

Suceava. Incendiu devastator la Neagra

Un puternic incendiu a afectat locuința unui bărbat din...

Botoșani. Tragedie în comuna Ripiceni – un bărbat a murit carbonizat

Un bărbat de 77 de ani, din localitatea Ripiceni,...