10 dintre cele 14 cruci de la Monumentul Eroilor de la Nemțișor au fost pictate

Nicolae Luca, președintele Asociației Culturale „În Munții Neamțului”, a reușit să picteze 10 dintre cele 14 cruci de la Monumentul Eroilor de la Nemțișor. El a fost sprijinit, în cadrul proiectului „Calea iubirii Părintelui Iustin-Drumul crucii”, de către o echipă de voluntari formată din Vasile Răzvan Luca, Ion Popescu și preotul profesor Vasile Păvăleanu. Monumentul Eroilor a fost ridicat la propunerea părintelui Iustin Pârvu, iar pe drumul până la monument sunt 14 cruci, care amintesc de popasurile Mântuitorului, dar și de cei 14.000 de eroi din al Doilea Război Mondial. Dealul Boubeuca este descris ca o Golgotă, un loc de bucurie dar și de durere pentru neamul românesc.

10 dintre cele 14 cruci de la Monumentul Eroilor de la Nemțișor au fost pictateIPS Părinte Mitropolit Teofan a sfințit acest monument pe data de 21 mai 2015, iar în fiecare an, în prima duminică după Înălțarea Domnului, în acest loc se oficiază Sfânta Liturghie şi sunt pomeniţi toţi eroii neamului românesc. Finanţarea pentru proiectul de pictare a crucilor a fost asigurată de  Consiliul Judeţean Neamţ, însă banii nu au ajuns decât pentru 10 din cele 14 cruci, așa că oricine vrea și poate să ajute este rugat să ia legătura cu Nicolae Luca. Pictura este în mozaic poliuretanic, de înaltă densitate, foarte rezistent la intemperii, iar costurile sunt pe măsură, cam 5.000 de lei pentru fiecare cruce.

10 dintre cele 14 cruci de la Monumentul Eroilor de la Nemțișor au fost pictate„Dorim, după finalizarea celor 4 cruci rămase nepictate, să facem cea mai mare procesiune la nivel național, închinată tuturor eroilor neamului, implicând armata, biserica și societatea civilă. La finalul lucrărilor acestui proiect, ne-am dori înscrierea acestui complex monumental în circuitul turistic și cultural al zonei Neamț și al țării. Impactul proiectului a fost atragerea în număr cât mai mare de voluntari cu suflet mare, cărora le mulțumim. Fără ei, proiectul nu s-ar fi putut realiza”, a declarat Nicolae Luca, președintele Asociației ”În Munții Neamțului”. (B.C.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Guvernele minoritare nu sunt o noutate în România postdecembristă. Care au fost și cine le-a condus

Pe scena politică românească a momentului, subiectul cel mai...

Tribunalul Neamț a prelungit privarea de libertate pentru ucigașul polițistului Verdeș

Anchetatorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț...

Neamț. Postură deloc plăcută pentru o femeie care nu a păstrat distanța față de vecina sa

Polițiștii de la Secția de Rurală Săbăoani s-au confruntat...

Care sunt cele mai întâlnite obiceiuri ale suporterilor în era digitală?

Modul în care suporterii trăiesc meciurile acum s-a schimbat....